Cât cheltuie tinerii pe cadourile de Crăciun pentru cei dragi şi ce fel de cadouri aleg să facă?
Găsirea cadoului perfect poate să fie un fel de misiune imposibilă, mai ales atunci când eşti în pană de idei, nu vrei să mai cumperi încă o cană cu motive de Crăciun sau o altă pereche de şosete călduroase, iar bugetul tău nu e unul nelimitat.
Totuşi, dorinţa de a le oferi un cadou frumos, cât mai original şi util persoanelor dragi rămâne una cât se poate de pregnantă.
Sărbătorile de iarnă continuă să stimuleze consumul, în pofida presiunilor economice asupra veniturilor. Aproape două treimi (63%) dintre români spun că îşi cresc cheltuielile de Crăciun şi Revelion, procentul ajungând la 80% în rândul Generaţiei Z, potrivit Barometrului Sezoanelor Financiare, realizat de Asociaţia CFA România.
Datele studiului arată că sezonul festiv depăşeşte alte momente tradiţionale de cumpărături, precum Black Friday sau Paştele, atât ca volum de achiziţii, cât şi ca presiune resimţită asupra bugetelor. Dincolo de dorinţa de a oferi cadouri, românii se confruntă cu un flux constant de stimuli comerciali – de la promoţii cu termen limitat şi reclame personalizate, până la newslettere care promit „ultimele reduceri” înainte de sărbători.
Diferenţele dintre generaţii sunt vizibile în modul în care aceste mesaje sunt recepţionate.
Tinerii sunt mai expuşi şi mai receptivi la ofertele personalizate: 64% dintre respondenţii din Generaţia Z spun că se lasă influenţaţi de astfel de mesaje cel puţin uneori, faţă de 57% în rândul Millennials şi 49% în cazul Generaţiei X.
Dar cum arată „coşul” cu daruri al unui gen Z în preajma Crăciunului şi ce bugete alocă tinerii pentru cadourile persoanelor dragi din viaţa lor?
@ Maria, 21 de ani: Am cumpărat cadouri pentru părinţii mei, pentru iubitul meu şi pentru un coleg de la job pentru vestitul „Secret Santa”. Cel mai scump cadou, cel pentru mama, a fost un air fryer, pe care am dat aproape 600 de lei.
@ Ilinca, 22 de ani: Nu sunt o persoană care îşi doreşte cadouri scumpe şi nici apropiaţii mei nu pun preţ pe chestii materiale. Toate cadourile de Crăciun pe care le-am cumpărat pentru familie şi prieteni au ajuns la aproximativ 400 de lei. Am ales bijuterii handmade, accesorii pentru casă, lucruri mărunte, dar practice şi frumoase.
@ David, 28 de ani: Cred că cel mai bun cadou pe care i-l poţi face cuiva este ceva de care chiar are nevoie. De exemplu, pentru partenera mea, am cumpărat anul acesta de Crăciun o pereche de clăpari pentru schi.
@ Daria, 26 de ani: Când trebuie să fac un cadou, mi se pare că nu e niciodată suficient şi că mai trebuie să mai adaug ceva. Încerc să fac cadouri care includ mai multe articole, mă gândesc ce ar vrea persoana respectivă şi de ce ar avea nevoie. Nu cumpăr neapărat lucruri scumpe, dar caut să aibă o utilitate.
@ Alina, 28 de ani: Sunt mare fană caoduri experienţă. Pentru cadoul părinţilor mei am ales anul acesta un voucher pentru o vacanţă, care a costat 800 de lei şi a fost şi cel mai scump de pe listă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













