Cartea de vizită a celui puternic antreprenor român

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 31 octombrie 2018 6097 afişări

Cartea de vizită a celui puternic antreprenor român

"În mediul de business, în orice afacere, în esenţă lucrezi împreună cu oameni, în folosul altor oameni, indiferent că este vorba de clienţi, angajaţi, colaboratori, parteneri de afaceri. Reputaţia ne precede, este imaginea noastră înainte de a cunoaşte faţă în faţă pe cineva, înainte de a relaţiona în orice fel."

CITITI AICI POVESTEA LUI DRAGOS PAVAL, CEL MAI PUTERNIC ANTREPRENOR ROMAN

Carte de vizită

  Povestea antreprenorială a lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după Revoluţie, când, alături de fratele său Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero

  A intrat în afaceri când a deschis un magazin de16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău, cu o investiţie minimă

  Îşi aminteşte că în Austria a văzut primul magazin mare de bricolaj, în anul 1995, şi şi-a propus să ajungă într-o bună zi la acelaşi nivel

  Cea mai grea perioadă a fost între anii 1996-2000, când dobânda la bănci plătită de companie a ajuns şi la 180%

  Anul trecut, cifra de afaceri a Dedeman a ajuns la 6,33 de miliarde de lei

  A fost cel mai admirat CEO din România în 2015

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.