Care sunt principiile de business ale Ioanei Filipescu, responsabilă de unele dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală

Autor: Ioana Matei Postat la 11 mai 2019 459 afişări

„Pentru a reuşi în România, la fel ca şi în alte părţi, este nevoie de dorinţa de a face lucrurile cât de bine poţi, de hotărâre şi de seriozitate, de curaj în a încerca lucruri noi, de răbdare pentru a înţelege cĂ lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte, de încredere în propriile forţe şi în şansele pe care le primim cu toţii în viaţă, la diferite momente de timp.”

Care sunt principiile de business ale Ioanei Filipescu, responsabilă de unele dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală

•   Pentru Ioana Filipescu, succesul se măsoară în tranzacţiile încheiate cu succes de echipa sa.

•   Spune că este definită de parcursul profesional de peste 10 ani alături de unii colegi – şi îşi ia energia din entuziasmul colegilor mai tineri care li s-au alăturat pe parcurs.

•   Crede foarte mult în puterea exemplului: „Cred că cel mai important este să laşi ceva în sufletul oamenilor cu care te întâlneşti în viaţă, să-i inspiri în plan personal sau profesional, să le fii aproape ca prieten şi sfătuitor“.

•   În situaţiile deciziilor grele, cu implicaţii adânci, consideră că „este important să nu te abaţi de la principii, să ai un simţ al echităţii şi integrităţii care să te călăuzească permanent”.

•   Pe tinerii care îşi încep cariera îi sfătuieşte: să „investească“ în carieră, să nu-şi schimbe jobul prea des, mai ales nu pe criteriul tentaţiei unui salariu puţin mai mare, să aibă răbdare să crească profesional în organizaţia în care se află, să muncească mult, să creadă în şansă şi să-şi urmeze pasiunea.

Profilul Ioanei Filipescu a apărut în cea mai recentă ediţie a anuarului 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DE BUSINESS.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.