Care sunt cele trei lucruri pe care majoritatea oamenilor RISIPESC 70% din banii castigaţi. Reducerea acestor costuri te-ar putea ajuta să te trăieşti liniştit la pensie

Postat la 23 septembrie 2019 13201 afişări

Care sunt cele trei lucruri pe care majoritatea oamenilor RISIPESC 70% din banii castigaţi. Reducerea acestor costuri te-ar putea ajuta să te trăieşti liniştit la pensie

Pensionarea pare un lucru atât de îndepărtat, încât foarte mulţi dintre noi nici nu ne gândim la asta. Este greu de convins un tânăr să se gândească la pensie. Are tot timpul de pe lume să se gândească la economii, la pensie, la cum va arăta situaţia lui materială şi familială. Totuşi, în acelaşi timp, este important să decidă cât mai repede situaţia sa.

Să economiseşti timp de 40 de ani de carieră pentru a-ţi menţine stilul de viaţă după pensionare este o provocare. Unii reuşesc chiar mai devreme să-şi asigure o pensionare plăcută. Grant Sabatier, tânăr de 30 de ani devenit milionar prin forţe proprii, care conduce site-ul Millennial Money, arată că americanii cheltuiesc în medie 70% din bani pe locuinţă, transport şi mâncare, potrivit Business Insider.

"Dacă reuşeşti să cheltuieşti mai puţin în aceste trei direcţii atunci poţi economisii mai mulţi bani" spune el. Soluţiie lui: să te muţi într-un apartament mai mic, să renunţi la maşină pentru drumul spre birou, să găteşti în loc să iei cina în oraş. "Ai putea să-ţi creşti economiile cu peste 25% astfel".

Aşadar dacă am fi să tragem o concluzie ar fi următoarea: să trăieşti mai modest decât îţi permiţi

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ajutare,
bani,
castigare,
costuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.