Care sunt cele două ţări devastate de vreme şi unde incendiile provoacă dezastre şi pierderi de vieţi omeneşti

Autor: Andreea Tobias Postat la 27 iulie 2023 41 afişări

Care sunt cele două ţări devastate de vreme şi unde incendiile provoacă dezastre şi pierderi de vieţi omeneşti

Noi ordine de evacuare au fost emise în Grecia, din cauza incendiilor de vegetaţie. În sudul Italiei, temperaturile ridicate au topit cablurile electrice subterane din Catania, lăsând părţi din oraş fără curent şi apă. Cel mai grav bilanţ se înregistrează în Algeria.

Cetăţenilor din Volos şi Lamia li s-a cerut să se adăpostească în condiţii de siguranţă, în condiţiile în care ţara rămâne sub efectul unui val de căldură severă, potrivit BBC.

Între timp, incendiile continuă să facă ravagii pe insulele Rodos, Corfu şi Evia.

Grecia este una dintre numeroasele ţări care se confruntă cu incendii de vegetaţie, în care au murit peste 40 de persoane.

În Rodos, unde este instituită starea de urgenţă şi de unde mii de turişti au fost nevoiţi să fugă, vântul puternic a continuat să alimenteze flăcările, iar satele rămân în pericol.

Unii pompieri, care se luptă cu flăcările de zile întregi, au început să-şi piardă speranţa.

"În fiecare zi, în fiecare noapte, suntem aici şi nu reuşim nimic", a declarat Savas Filaderis, din Rodos, pentru agenţia de ştiri Reuters: "Nu putem opri acest lucru. Toată lumea, toţi oamenii, se luptă. Civilii, guvernul, ei sunt dar... degeaba. Cred că noi luptăm pentru nimic".

În sudul Italiei, incendiile din Sicilia şi Puglia au fost, de asemenea, alimentate de vântul puternic. Biserica Sfântul Benedict cel Mare din oraşul sicilian Palermo s-a numărat printre clădirile care au fost distruse de incendii.

Enrico Trantino, primarul din Catania, un alt oraş de pe insulă, a declarat pentru BBC că temperaturile ridicate au topit cablurile electrice subterane, ceea ce a lăsat părţi din oraş fără curent şi apă.

Cu toate acestea, se aşteaptă ca temperaturile în Italia să scadă în următoarele zile, potrivit BBC Weather.

Cel mai grav bilanţ de până acum se înregistrează în Algeria, cu peste 30 de victime, inclusiv 10 soldaţi înconjuraţi de flăcări în timpul unei evacuări în provincia de coastă Bejaia, la est de Alger.

Cele mai multe dintre incendii au fost acum izolate.

În ţara vecină, Tunisia, ministrul de interne al ţării, Kamel Feki, a declarat miercuri că toate incendiile sunt sub control şi că nu au existat pierderi de vieţi omeneşti.

O echipă de oameni de ştiinţă din domeniul climei - World Weather Attribution - a declarat că valul intens de căldură din această lună din sudul Europei, America de Nord şi China ar fi fost practic imposibil fără schimbările climatice provocate de om.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incendii,
vegetaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.