Care este ţara unde telefonul mobil este distrus, dacă elevul este prins jucându-se în clasă

Postat la 19 martie 2024 66 afişări

Care este ţara unde telefonul mobil este distrus, dacă elevul este prins jucându-se în clasă

Face vâlvă cazul unei şcoli chineze în care directorul confiscă telefoanele mobile ale elevilor prinşi jucând jocuri, distrugând dispozitivul într-o ceremonie publică „educativă”.

Cazul a avut loc în China, într-o şcoală gimnazială din Lishui, în provincia Zhejiang.

Conform site-ului Orizzontescuola, elevii de gimnaziu trebuie să-şi predea telefoanele mobile în fiecare dimineaţă când intră în şcoală, dispozitivele fiind păstrate în siguranţă de către administraţia şcolii într-un seif şi returnate abia la sfârşitul lecţiilor.

Până aici, nimic ciudat, în condiţiile în care astfel de metode sunt aplicate în mai multe unităţi de învăţământ din Europa şi nu numai.

Dar, în şcolile chineze s-a mers mai departe, iar pedeapsa pentru elevii care încalcă regula se dovedeşte a fi foarte severă. Dacă un elev nu predă telefonul la intrare şi este prins ulterior cu dispozitivul în mână, personalul şcolii confiscă telefonul şi îl predă directorului.

Conducătorul şcolii, organizând o ceremonie publică care are rol de lecţie pentru ceilalţi elevi, distruge dispozitivul (deşi nu se cunoaşte în ce fel).

După cum relatează portalul italian amintit, specializat în ştiri şcolare, care însă nu citează sursa, directorul şcolii chineze a declarat că această măsură a fost adoptată pentru a îmbunătăţi concentrarea elevilor şi pentru a preveni distrarea acestora de jocuri video şi de reţele de socializare.

Regula impusă de şcoală, în special cea referitoare la cazurile cele mai extreme, a stârnit reacţii contrare în rândul părinţilor copiilor: dacă unii sunt de acord cu constatarea şcolii că distrugerea telefonului mobil al copilului lor este o modalitate eficientă pentru a-i educa pe copii şi pentru a-i împiedica să piardă timp preţios cu reţelele de socializare şi cu jocurile video, alţi părinţi consideră distrugerea telefonului mobil o soluţie prea dură, crudă şi poate contraproductivă.

Momentan, nu se cunosc cazuri de alte şcoli care să fi adoptat soluţii similare.

Au existat şi alte operaţiuni, cum ar fi cea aleasă de Institutul de Tehnologie Anhui Suzhou, în provincia estică chineză Anhui, care a scos prizele de curent din cămine, pentru a împiedica studenţii să-şi petreacă noaptea jucând jocuri sau pierzând timp pe reţelele de socializare. Protestele studenţeşti au fost inutile, având loc inclusiv acte de vandalism.

Autorităţile spun că vor să protejeze vederea tinerilor, să le îmbunătăţească concentrarea şi să prevină dependenţa de internet. Încă din 2021, şcolile au fost încurajate să găsească alte modalităţi decât telefoanele mobile, pentru ca părinţii să comunice cu copiii în timpul şcolii.

Potrivit organismului de stat China Internet Network Information Center, marea majoritate a copiilor şi adolescenţilor din China accesează internetul prin intermediul smartphone-ului lor: o statistică recentă spune că 74% dintre copiii sub 18 ani.

Astfel, în august anul trecut, autoritatea de reglementare a spaţiului cibernetic din China a anunţat o propunere transmisă principalilor producători de telefoane mobile de a include un „mod limitat” în dispozitive, pentru a limita utilizarea de către minori (sub 18 ani) la maximum două ore pe zi.

O cerere a cărei prezentare a fost accelerată după răspândirea pe reţelele de socializare chineze a videoclipului unui băiat de 13 ani din Guangxi care şi-a ameninţat tatăl cu un satâr după ce i-a luat telefonul pentru că a petrecut prea mult timp pe net. Pentru milioane de chinezi, incidentul a devenit un exemplu extrem al pericolelor dependenţei de ecrane care afectează tinerii chinezi.

Guvernul preşedintelui Xi Jinping a spus în mod repetat că tinerii sunt cruciali pentru dezvoltarea Chinei, iar autorităţile au introdus deja măsuri pentru a reglementa dependenţa tinerilor de tehnologie, cum ar fi limitarea timpului în care copiii pot juca jocuri video.

Decizia guvernului a dus la o prăbuşire a acţiunilor pentru cei mai mari producători de smartphone-uri din lume, în special pentru cei legaţi de piaţa chineză, aşa cum a fost şi pentru producătorii de jocuri video când un oficial chinez (forţat ulterior să demisioneze) a anunţat o nouă înăsprire a pieţei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
distrugeri,
elev,
prindere,
telefon mobil

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.