Care e noul nivel de echilibru pentru cursul valutar

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 19 ianuarie 2014 87 afişări

Cursul valutar s-a stabilizat peste 4,5 lei/euro, încheind săptămâna la 4,5275 lei/euro, după ce scăderea dobânzii de politică monetară şi influenţa regională a dus la un maxim de 4,5447 lei/euro, consemnat la 10 ianuarie.

Care e noul nivel de echilibru pentru cursul valutar

Prognoza ING Bank vorbeşte de un curs de 4,40 lei/euro la finele T1, 4,45 la finele T2 şi 4,35 la sfârşitul anului, ca efect al percepţiei bune a investitorilor faţă de România şi al semnelor de stabilitate politică după conflictele din USL de la finele anului trecut.

După ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu a menţionat că o variaţie de 5% faţă de nivelurile curente este normală pentru leu, viceguvernatorul Cristian Popa a spus că deciziile recente de politică monetară (tăierea dobânzii de politică monetară la 3,75% şi a ratei rezervelor minime obligatorii la 12% pentru lei şi 18% pentru valută) au fost favorizate de faptul că leul se află la niveluri ce pot fi etichetate drept de echilibru, ceea ce îi face pe analiştii ING să conchidă că intervalul preferat de BNR la ora actuală ar fi de 4,40-4,60 lei/euro.

În ceea ce îi priveşte pe analiştii BCR, aceştia nu exclud încă o reducere a dobânzii de politică monetară la 3,5% în februarie şi o nouă reducere a ratei rezervelor minime obligatorii la lei până la 8% în cursul anului, pe fondul scăderii inflaţiei şi al perspectivei încă slabe a creditării şi a creşterii economice.

În privinţa leului, ei amintesc că disputele politice din decembrie 2013 au afectat leul, care a ajuns atunci la minimul ultimelor două luni: "Atmosfera s-a liniştit de atunci, însă leul a rămas vulnerabil la începutul lui ianuarie, când banca centrală a continuat relaxarea monetară. Nu sunt excluse şi alte puseuri de voltilitate pe parcursul anului, în condiţiile unui curs valutar care va oscila în jur de 4,5 lei/euro".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/care-e-noul-nivel-de-echilibru-pentru-cursul-valutar-11925923
11925923
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.