CANDIDATUL cu care PSD/ALDE ar putea să vrea să îl învingă pe Iohannis la alegeri

Postat la 08 august 2018 471 afişări

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi seară, la Antena 3, că o candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din 2019 nu este un lucru de care să se sperie şi că de foarte multe ori stă şi se întreabă cum ar face el mandatul de preşedinte şi ce ar trebui să facă pentru România.Întrebat dacă îşi doreşte să candideze la prezidenţiale, Tăriceanu a răspuns că este un lucru care îl preocupă.

CANDIDATUL cu care PSD/ALDE ar putea să vrea să îl învingă pe Iohannis la alegeri

„Nu aş spune că e un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt în momentul acesta mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică eu nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii, aşa, necontrolate şi nemăsurate până la urmă ajung să facă greşeli. Am fost premier şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi funcţia prezidenţială, ceea ce nu este un lucru care să spun că nu mă preocupă.

De foarte multe ori stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce ar trebui să fac pentru România, pentru că până în prezent eu văd o mare diferenţă între cum e descris în Constituţie rolul preşedintelui şi ce se întâmplă în realitate", a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.

El a adăugat că PSD şi ALDE urmează să ia „o decizie deloc simplă" dacă susţin un candidat unic la alegerile prezidenţiale sau dacă fiecare partid va candida cu propriul concurent.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, pe 5 august, că PSD are mai multe variante posibile pentru candidatura la preşedinţie, dar numele candidatului va fi anunţat abia după o analiză fără patimă, susţinând că "s-a dat ordin pe unitate" împotriva sa, deşi nu a decis dacă va candida. "Avem mai multe variante posibile. În momentul în care vom avea o analiză riguroasă fără patimă, o vom adopta şi vom merge cu ea la Cotroceni. De câteva luni lui Iohannis i s-a spus că eu vreau să candidez la prezidenţiale. Din acel moment a dat ordin pe unitate, Hellvig, Dumbravă, Ciorcârlan, etc. Eu încă nu am luat această decizie", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.