Câciu: Dacă pică Guvernul, iar USR, UDMR şi PNL nu ne mai vor, avem anticipate

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 28 ianuarie 2026 6 afişări

Deputatul PSD, Adrian Câciu, a susţinut că ipoteza organizării alegerilor anticipate este la fel de probabilă ca cea a unui guvern minoritar, după ce premierul Ilie Bolojan a vorbit despre posibilitatea unei guvernări fără o majoritate clară.

Câciu: Dacă pică Guvernul, iar USR, UDMR şi PNL nu ne mai vor, avem anticipate

Premierul Ilie Bolojan trebuie să înţeleagă că nu e dictator, spune la RFI deputatul PSD Adrian Câciu. Fostul ministru de Finanţe a declarat că România poate ajunge la alegeri anticipate, dacă pică Guvernul actual.

„Sper să nu fim puşi în situaţia să se vadă care este forţa reală a PSD", afirmă Câciu. „Din punctul meu de vedere, chiar dacă vom avea o sincopă în ceea ce priveşte premierul, această coaliţie va continua".

Premierul Ilie Bolojan a vorbit marţi la RFI despre un eventual Guvern minoritar. Bolojan nu exlcude o asemenea variantă, dar a precizat că nu este o ipoteză de lucru şi că el nu-şi doreşte aşa ceva.

Referitor la declaraţia premierlui, Câciu spune că „sunt afirmaţii făcute în defensivă, ca să spun aşa, sunt, din punctul meu de vedere, aberaţii politice, raportat la realitatea politică din acest moment în Parlament, nu se poate forma nici un Guvern fără PSD, pentru că PSD are peste 30% în acest moment în Parlament, ca număr de parlamentari".

Fostul ministru al Finanţelor a explicat că dacă pică Guvernul Bolojan, există şi varianta alegerilor anticipate. „Dacă s-ar ajunge într-o ipoteză în care toate celelalte trei forţe politice proeuropene, USR, UDMR şi PNL, nu ar mai dori să facă Guvern cu PSD, în cazul în care Guvernul acesta ar cădea, avem anticipate.

Adică nu vom fi în situaţia, iar această chestiune chiar e o chestiune puţin de aroganţă pe care unii o invocă, un Guvern minoritar (...). O astfel de atitudine înseamnă să sfidezi voinţa poporului. PSD a câştigat alegerile. Un partid de pe locul trei ne spune că face Guvern minoritar, hai să vedem dacă există această variantă. Din punctul meu de vedere, nu există".

La remarca realizatorului că ar avea loc alegeri mâine, AUR ar câştiga, Adrian Câciu a spus că „această ipoteză pe care am pus-o pe masă este fix egal ca perspectivă de întâmplare ca şi ipoteza pe care a pus-o premierul pe masă. Din punctul meu de vedere şi cunoscând politica şi de la nivelul Parlamentului şi cum se aşează apele în fiecare dintre partidele care formează această coaliţie, chiar dacă vom avea o sincopă în ceea ce priveşte premierul, această coaliţie va continua".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
câciu,
guvern,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.