Bursă. One United Properties îi propune în board pe Doru Lionăchescu, preşedinte al CA al BT Capital Partners, şi pe Uwe Krueger, vicepreşedinte pentru parteneriate europene la Temasek International
One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, propune acţionarilor numirea lui Uwe Krueger şi a lui Doru (Costel) Lionăchescu în Consiliul de administraţie, potrivit convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) programată pentru 29 aprilie.
Dacă vor fi aprobate, cele două numiri vor intra în vigoare chiar de la data AGA, a anunţat miercuri compania.
Costel (Doru) Lionăchescu este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri şi consultanţi în fuziuni şi achiziţii de pe piaţa locală, cu peste trei decenii de experienţă. În prezent este preşedintele consiliului de administraţie al BT Capital Partners şi membru în boardul Salt Bank, după ce anterior a fost fondatorul şi partenerul principal al Capital Partners, cea mai importantă firmă de consultanţă în fuziuni şi achiziţii din România, şi a ocupat poziţii de conducere în Citibank, ING Bank şi Bancpost.
Uwe Krueger este în prezent vicepreşedinte pentru parteneriate europene la Temasek International, divizia de investiţii a grupului Temasek Holdings, compania globală de investiţii deţinută de Guvernul din Singapore, unde este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv Global, şi are o experienţă de peste 30 de ani în poziţii de conducere la nivel internaţional, inclusiv în companii listate.
De-a lungul carierei a fost CEO al WS Atkins şi OC Oerlikon şi a ocupat poziţii de partener în consultanţă şi management în cadrul A.T. Kearney şi Hochtief.
„Pe măsură ce compania continuă să se extindă şi să opereze într-un mediu din ce în ce mai complex, astfel de competenţe devin tot mai relevante la nivelul Consiliului de administraţie”, spune Claudio Cisullo, preşedintele Consiliului de administraţie al One United Properties.
Cei doi candidaţi sunt propuşi pentru a-i succeda pe Dragoş-Horia Manda şi pe Dirk Pahlke, ale căror mandate vor expira după viitoarea Adunare Generală a Acţionarilor.
În paralel, compania propune şi reînnoirea mandatelor pentru o parte dintre membrii actuali ai Consiliului de administraţie, respectiv Claudio Cisullo, Marius Diaconu şi Augusta Dragic ca membri independenţi neexecutivi, precum şi Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu în calitate de membri executivi.
În conformitate cu Actul constitutiv al societăţii, membrii Consiliului de administraţie al One United Properties sunt numiţi pentru mandate de un an, o structură care permite acţionarilor să evalueze periodic componenţa Consiliului şi să asigure alinierea continuă la priorităţile strategice şi la standardele de guvernanţă ale companiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













