Bursă. Cine sunt şefii Purcari care au vândut acţiuni în cadrul ofertei de preluare lansate de polonezii de la Maspex
În cadrul ofertei de preluare a producătorului de vinuri Purcari (simbol bursier WINE), Marcel Grajdieru, director general Crama Ceptura, a vândut 321.496 de acţiuni la un preţ de 21 lei per unitate, deci în total 6,75 mil. lei, conform rapoartelor publicate miercuri la BVB.
Derulată între 16 şi 30 iulie, oferta lansată de Maspex a vizat iniţial 98% din societatea inclusă în indicele BET, dar s-a încheiat cu aproximativ 72% din cât a anunţat iniţial grupul polonez că intenţionează să cumpere. Operaţiunea s-a ridicat la circa 600 mil. lei.
Eugeniu Baltag, director pentru relaţii cu investitorii, Purcari, a vândut 26.500 acţiuni în valoare de peste 500.000 de lei, în timp ce Vladimir Cosovan, agronom-şef, a vândut titluri WINE de circa 875.000 de lei. În cazul lui Gheorghe Negura, controlor financiar, tranzacţiile s-au ridicat la 505.000 lei.
Dumitru Groza, economist, a realizat vânzări de acţiuni de 183.500 de lei, iar Grigore Meriacre, CEO-ul Angel’s Estate, a efectuat tranzacţii 934.000 de lei.
Victor Bostan, director general şi fondator al companiei din Republica Moldova, a vândut 10.600 de titluri WINE la 21 lei per unitate, respectiv 14.100 de acţiuni la un preţ de 20,75 per unitate, deci în total peste 500.000 de lei.
Aliona Bostan, soţia CEO-ului, a efectuat vânzări de 1,27 mil. lei, iar Nicoleta Bostan a vândut 6.750 de acţiuni în valoare de circa 142.000 de lei.
Purcari a înregistrat venituri de 91 mil. lei în primul trimestru din 2025, în creştere cu 12%, însă profitul net a înregistrat o scădere de 17%, ajungând la 9 mil. lei. Acţiunile WINE se tranzacţionează la 20,25 lei, în urcare cu 40% de la începutul anului. Valoarea de piaţă a emitentului este de aproximativ 820 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













