Budăi: Nu mă aştept să fiu remaniat, mă aştept la o discuţie onestă în coaliţie

Autor: Cosmin Pirv Postat la 01 septembrie 2022 28 afişări

Ministrul Muncii Marius Budăi, care a fost criticat miercuri de premier, după ce a anunţat propunerile PSD de creştere a pensiilor şi salariilor, susţine că nu se aşteaptă să fie remaniat.

Budăi: Nu mă aştept să fiu remaniat, mă aştept la o discuţie onestă în coaliţie

„Nu mă aştept să fiu remaniat, mă aştept să fie o discuţie onestă în coaliţie”, a spus Marius Budăi, miercuri seara, la Antena 3.

„Este o bază de plecare într-o discuţie ulterioară în coaliţie şi în Consiliul Naţional Tripartid. Nu am spus că de mâine asta se va întâmpla, am spus că sunt propunerile PSD”, a adăugat minsitrul.

Conform acestuia, propunerile PSD se bazează pe analize.

„Avem aceste cifre, le punem pe masa dialogului în coaliţie şi eu vreau să vă spun că nu am fost la toate şedinţele de coaliţie, dar am fost la foarte multe, acolo se discută extrem de pragmatic, extrem de liniştit, cu cifrele pe masă, nu este o negociere că mai pune unu şi mai dă altu, analizăm şi luăm decizia finală. Asta este propunerea să avem o discuţie, ca să avem o pornire într-un dialog trebuie să avem o bază, asta e ce propune PSD acum”, a explicat Marius Budăi.

Întrebat dacă o eventuală remaniere a sa ar duce la ruperea coaliţiei, Marius Budăi a spus: „Nu sunt în măsură să dau un asemenea răspuns, nu sunt liderul PSD”.

Premierul Nicolar Ciucă a spus că declaraţiile lui Marius Budăi au fost „politice” şi va lua măsuri „funcţionale” faţă de ministrul Muncii. El a mai declarat că, atunci când a venit cu astfel de propuneri, ministrul Muncii trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliului Naţional Tripartit şi discuţii care trebuiau să aibă loc la nivelul coaliţiei şi la nivelul Guvernului.

Social-democraţii propun creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei şi creşterea punctului de pensie de la 1.586 lei la 1.745 de lei, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marius budăi,
remaniere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.