Bucureştiul, în spatele capitalelor europene. Cu cea mai mare infrastructură hotelieră din ţară, Bucureştiul numără doar 27 de hoteluri sub un brand internaţional, de două sau trei ori mai puţine decât Varşovia sau Budapesta
Bucureştiul se bucură de cea mai mare prezenţă a brandurilor hoteliere internaţionale, fiind principala poartă de intrare a acestora în piaţa locală.
♦ Budapesta numără 90 de astfel de hoteluri, în timp ce Varşovia are 60 de hoteluri aflate sub un brand internaţional, aproape cât toate hotelurile parte dintr-o reţea internaţională.
Bucureştiul se bucură de cea mai mare prezenţă a brandurilor hoteliere internaţionale, fiind principala poartă de intrare a acestora în piaţa locală.
Cu 27 de hoteluri sub umbrela unui lanţ internaţional, Capitala are cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră din ţară, cât şi cele mai multe unităţi sub un brand global.
Cu toate că Bucureştiul este liderul acestei pieţe dintre toate oraşele ţării se află mult în spatele capitalelor europene. Budapesta numără 90 de astfel de hoteluri, în timp ce Varşovia are 60 de hoteluri aflate sub un brand internaţional, aproape cât toate hotelurile parte dintr-o reţea internaţională.
Astăzi, piaţa hotelieră locală numără 76 de unităţi aflate sub un brand internaţional, iar numărul acesta ar urma să crească în contextul în care piaţa trece printr-una dintre cele mai efervescente perioade ale sale. În ultimele două decenii, piaţa a reuşit să îşi tripleze numărul de unităţi aflate sub un brand internaţional. În 2005, piaţa locală număra doar 22 de hoteluri afiliate unui brand internaţional.
Budapesta nu doar că are mai multe hoteluri decât Bucureşti, dar şi standardele sunt mai ridicate, având branduri de lux care nu se află pe piaţa locală.
Două dintre acestea sunt Kempinski, cu 344 de camere, şi Four Seasons, cu 223 de camere. Deşi Kempinski şi-a anunţat intrarea în România cu un hotel în Poiana Braşov, lucrările la hotel nu au început.
Anul trecut, Budapesta a avut 6 milioane de turişti străini în 2024, potrivit Abouthungary.hu. În acelaşi timp, toată România a atras 2,3 milioane de turişti străini, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Budapesta este principala destinaţie a turiştilor străini care ajung în Ungaria, drept dovadă că din 8,7 milioane de străini, aproape 70% au vizitat Budapesta.
Varşovia numără mai multe hoteluri sub brandurile din portofoliul Accor, de altfel şi cel mai mare lanţ hotelier internaţioanl cu prezenţă în România. Mai mult, Varşovia a atras şi multe alte branduri.
Celelalte două capitale europene au şi o infrastructură hotelieră mult mai dezvoltată. În timp ce Bucureştiul numără doar 12.000 de camere de hotel sub brandurile locale sau internaţionale, Budapesta are 26.000 de camere de hotel, iar dintre acestea aproape jumătate sunt sub un brand hotelier, potrivit datelor Statista.com.
De asemenea, Varşovia, capitala Poloniei, numără 20.000 de camere, peste cifrele Bucureştiului.
Bucureştiul reprezintă etalonul pieţei turistice locale, având cei mai mulţi turişti şi cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră, cu toate acestea, Capitala se plasează sub cele din regiune atât la numărul total de camere de hotel, cât şi la numărul de camere de hotel aflate sub un brand internaţional, în număr de doar 5.000 de astfel de camere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













