Bucureşti: Şase persoane cercetate penal după ce au ieşit din case cu declaraţii false

Autor: Cosmin Pirv Postat la 11 aprilie 2020 371 afişări

Bucureşti: Şase persoane cercetate penal după ce au ieşit din case cu declaraţii false

Peste 2.000 de persoane şi 850 de maşini au fost verificate sâmbătă de poliţiştii din Capitală pentru respectarea prevederilor Ordonanţelor Militare. 200 dintre persoanele verificate nu au avut documente, iar alte 6 au prezentat adeverinţe emise de angajator, care s-au dovedit a fi false.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, sâmbătă au fost verificate peste 2.000 de persoane şi peste 850 de autoturisme. Aproape 200 de persoane nu au avut asupra lor documentele necesare şi au fost amendate, suma totală fiind de peste 370.000 lei.

Au fost depistate şi persoane care au ieşit din case cu declaraţii false.

„De asemenea, pe parcursul activităţii de verificare, Brigada Rutieră a întocmit 6 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fiind identificate persoane care au prezentat adeverinţe emise de angajator, care în urma verificărilor efectuate s-au dovedit a nu avea acoperire în realitate: fie persoanele aveau suspendate contractele, fie nu au fost niciodată angajate la acele societăţi”, se arată în comunicat.

Poliţiştii le recomandă oamenilor să păstreze distanţa socială, să iasă doar pentru urgente şi pentru strictul necesar, să aibă documentele prevazute de Ordonanţele Militare şi să respecte intervalul orar de deplasare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
declaraţii,
false,
poliţie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.