Bucur Obor, compania care administrează centrul comercial cu acelaşi nume din Bucureşti, anunţă un profit de 7 mil. lei la final de iunie, în creştere cu 30%
Bucur Obor (simbol bursier BUCU), companie care administrează centrul comercial cu acelaşi nume din Capitală, evaluată la circa 200 mil. lei, a raportat pentru intervalul ianuarie-iunie un profit net de 6,9 mil. lei, cu 29,5% peste aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cifra de afaceri a urcat de la 16,3 mil. lei la 16,7 mil. lei, în timp ce cheltuielile au s-au majorat de la 10,3 mil. lei la 10,7 mil. lei, reiese din raportul financiar publicat vineri la BVB.
„Evoluţia favorabilă a rezultatului net a fost susţinută atât de creşterea cifrei de afaceri, cu 2,75%, reflectând evoluţia pozitivă a activităţii operaţionale, cât şi de îmbunătăţirea semnificativă a rezultatului financiar”, spun reprezentanţii societăţii.
Rezultatul financiar aproape s-a triplat, ajungând la 2,73 mil. lei, de la 921.995 lei în perioada similară a anului precedent. Avansul a fost susţinut în principal de majorarea veniturilor financiare din reevaluarea depozitelor în euro (diferenţe de curs) şi de câştigurile din dobânzi.
Principalul acţionar al Bucur Obor este vehiculul de investiţii BO Retail Invest, deţinut la rândul său de dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE).
Titlurile BUCU se tranzacţionează în creştere cu 24% în ultimul an şi în scădere cu 10% în 2026.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











