Boala care ameninţă copiii şi adolescenţii. Numărul cazurilor a crescut de 10 ori în ultimele patru decenii: Este o criză în domeniul sănătăţii

Postat la 15 octombrie 2017 214 afişări

Numărul copiilor şi adolescenţilor obezi a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dacă trendul actual continuă, numărul copiilor şi adolescenţilor obezi îl va depăşi, în următorii cinci ani, pe cel al celor normoponderali sau subponderali, potrivit celui mai recent studiu în acest domeniu realizat de Imperial College London şi OMS.

Boala care ameninţă copiii şi adolescenţii. Numărul cazurilor a crescut de 10 ori în ultimele patru decenii: Este o criză în domeniul sănătăţii

Cercetarea a fost publicată în The Lancet şi reprezintă analiza din punctul de vedere al greutăţii şi înălţimii a aproximativ 130 de milioane de oameni cu vârste de peste cinci ani (31,5 milioane cu vârsta cuprinsă între 5 - 19 ani şi 97,4 milioane de peste 20 de ani). Peste 1000 de persoane au contribuit la realizarea studiului, catalogat drept cea mai mare cercetare epidemiologică din istorie. Principalii factori pe care i-au urmărit specialiştii au fost indexul de masă corporală şi cum a evoluat obezitatea la nivel mondial din 1975 până în 2016.

Rata obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor din întreaga lume a crescut de la sub 1% în 1975, la aproape 6% în rândul fetelor (50 de milioane de fete) şi aproximativ 8% în rândul băieţilor (74 milioane) în 2016. Aceste cifre se traduc într-o creştere de până la 10 ori a ratei obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor, de la 11 milioane de persoane în 1975, la 124 de milioane în 2016. Mai mult, 213 milioane de copii şi adolescenţi erau supraponderali, dar nu obezi, în 2016. 

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.