Blocul Naţional Sindical, mesaj de Ziua Internaţională a Muncii

Autor: Iris Dutescu Postat la 01 mai 2025 17 afişări

Blocul Naţional Sindical a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii. „BNS îşi reafirmă angajamentul de a apăra drepturile celor care prin muncă susţin prezentul şi viitorul României”, a transmis grupul pe Facebook.

„Munca trebuie să fie fundamentul pe care se construieşte respectul social şi bunăstarea. (...) România are nevoie de o resetare a valorilor sale în care să munca să fie respectată, cu salarii decente, condiţii de muncă sigure şi şanse reale pentru fiecare cetăţean de a duce o viaţă demnă acasă, nu departe de familie”, se arată în mesaj.

BNS adaugă că „în faţa provocărilor economice şi sociale din 2025, este momentul să cerem cu voce fermă politici care pun oamenii pe primul loc, nu capitalul”.

„Cerem investiţii în educaţie, sănătate, protecţie socială şi crearea de locuri de muncă stabile şi bine plătite. Această zi nu este doar una a celebrării, ci şi a luptei. Luptăm pentru o Românie care îşi respectă lucrătorii, îi protejează şi îi consideră temelia progresului său”, se mai arată în postare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ziua muncii,
bns,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.