Bill Gates îşi asumă responsabilitatea pentru relaţia cu Jeffrey Epstein în cadrul Gates Foundation
Miliardarul american Bill Gates a declarat că „îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile sale” în legătură cu întâlnirile avute cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, potrivit unui comunicat transmis de Gates Foundation agenţiei Reuters.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri interne cu angajaţii fundaţiei.
Reacţia a venit după un articol publicat de Wall Street Journal, care a relatat că Bill Gates le-ar fi cerut scuze angajaţilor pentru legăturile sale cu Epstein, recunoscând că a fost „o mare greşeală” să petreacă timp cu acesta şi să implice conducerea fundaţiei în respectivele întâlniri.
Documente făcute publice de Departmentul Justiţiei arată că Bill Gates şi Jeffrey Epstein s-au întâlnit de mai multe ori după ce Epstein ispăşise o pedeapsă cu închisoarea. Discuţiile ar fi vizat extinderea activităţilor filantropice ale fondatorului Microsoft.
Potrivit Wall Street Journal, Gates a recunoscut în faţa angajaţilor că Epstein a aflat despre două relaţii extraconjugale ale sale cu femei de origine rusă, subliniind însă că acestea nu aveau legătură cu victimele lui Epstein.
„Nu am făcut nimic ilegal şi nu am văzut nimic ilegal”, ar fi declarat Gates, conform unei înregistrări audio citate de publicaţie.
Un purtător de cuvânt al Gates Foundation a confirmat că Bill Gates a răspuns deschis întrebărilor angajaţilor, inclusiv celor legate de publicarea dosarelor Epstein, şi că şi-a asumat responsabilitatea pentru deciziile sale. Fundaţia a precizat că nu a efectuat plăţi către Epstein şi nu l-a angajat niciodată în vreun rol oficial.
Într-un context separat, Bill Gates s-a retras recent de la participarea la AI Impact Summit din India, cu doar câteva ore înainte de discursul programat.
Gates Foundation, fondată în anul 2000 de Bill Gates şi fosta sa soţie, rămâne una dintre cele mai influente organizaţii filantropice din lume, cu investiţii majore în sănătate globală şi educaţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













