Benzina, tot mai aproape de dispariţie. După ce maşinile electrie au câştigat tot mai mult teren, acum a apărut un nou combustibil pe care giganţii germani pariază pentru viitor

Autor: Dorin Oancea Postat la 23 septembrie 2021 7313 afişări

Benzina, tot mai aproape de dispariţie. După ce maşinile electrie au câştigat tot mai mult teren, acum a apărut un nou combustibil pe care giganţii germani pariază pentru viitor

Marile companii producătoare de automobile din Germania, inclusiv BMW şi Audi, dezvoltă prototipuri de maşini cu pilă de combustibil cu hidrogen alături de flotele lor de maşini electrice, ca parte a pregătirilor pentru abandonarea combustibililor fosili, scrie Reuters.

Companiile mizează deja miliarde pe hidrogenul folosiuit drept combustibil în sectoare precum oţelul şi substanţele chimice, pentru a îndeplini obiectivele climatice.

BMW este cel mai mare susţinător al hidrogenului în rândul producătorilor auto din Germania, anticipând un model de masă în jurul anului 2030. Compania a dezvoltat un prototip pe bază de hidrogen pe baza SUV-ului său X5, într-un proiect finanţat parţial de guvernul german.

Jürgen Guldner, vicepreşedintele BMW care conduce programul pentru maşini cu pilă de hidrogen, a declarat pentru Reuters că producătorul auto va construi o flotă de testare de aproape 100 de maşini în 2022.

"Indiferent dacă această (tehnologie) este impusă de politică sau de cerere, vom fi gata cu un produs", a spus el, adăugând că echipa sa lucrează deja la dezvoltarea vehiculelor de generaţia următoare.

"Suntem pe punctul de a ajunge acolo şi suntem cu adevărat convinşi că vom vedea o descoperire în acest deceniu", a spus el.

Brandul premium alVW, Audi, a declarat pentru Reuters că a reunit o echipă de peste 100 de mecanici şi ingineri care cercetau celule de combustibil cu hidrogen în numele întregului grup Volkswagen şi că a construit câteva maşini prototip.

Hidrogenul este considerat un pariu sigur de către cei mai mari producători de camioane din lume, precum Daimler AG, unitatea Daimler Truck, Volvo Trucks şi Hyundai, pentru că bateriile sunt prea grele pentru vehiculele comerciale.

Cu toate acestea, tehnologia pilei de combustibil - unde hidrogenul trece printr-un catalizator, producând electricitate - este deocamdată prea costisitoare pentru autovehiculele de masă. Celulele sunt complexe şi conţin materiale scumpe şi, deşi realimentarea este mai rapidă decât reîncărcarea bateriei, infrastructura este mai redusă.

Anul trecut, Daimler a declarat că va opri producţia Mercedes-Benz GLC F-CELL, un SUV cu pilă de combustibil cu hidrogen, dar o sursă familiarizată cu planurile companiei a spus că proiectul ar putea fi reînviat cu uşurinţă dacă Comisia Europeană sau un guvern german decide să promoveze maşinile cu hidrogen.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
hidrogen,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.