BEI finanţează BCR Leasing cu 15 mil. euro

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 16 februarie 2014 38 afişări

Banca Europeană pentru Investiţii a acordat BCR Leasing un împrumut de 15 milioane de euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a instituţiilor publice din Romania care derulează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură.

BEI finanţează BCR Leasing cu 15 mil. euro

IMM-urile vor fi sprijinite în activitatea de achiziţie, renovare sau extindere a activelor corporale (cu excepţia terenurilor), de investiţii în cercetare şi dezvoltare, de consolidare a retelelor de distribuţie pe pieţele naţionale sau pe alt pieţe din UE şi în acoperirea cerinţelor de capital de lucru pe termen mediu şi lung pentru finantarea activităţilor comerciale obişnuite.

Instituţiile publice care întreprind investiţii în infrastructură la scară mică şi medie sau investiţii comunitare sustenabile vor fi eligibile pentru a beneficia de asistenţă în scopul îmbunătăţirii serviciilor publice în domeniul transportului, energiei, deşeurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii, educaţiei şi locuinţelor sociale.

Împrumutul reprezintă o primă tranşă dintr-o linie de credit totală de 75 de milioane de euro convenită cu BEI. Împrumutul este acordat în baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, care este destinat să îmbunătăţească accesul la finanţări pe termen lung pentru IMM-urile din Europa în vederea ameliorării efectelor crizei financiare.

"Noua facilitate va consolida asistenţa acordată de BEI către IMM-uri şi întreprinderi cu capitalizare medie şi va sprijini competitivitatea şi productivitatea acestora. Dat fiind că aceste entităţi reprezintă motorul economiei româneşti, această operatiune va avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă", a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte BEI responsabil pentru  România.

"Avem convingerea că dezvoltarea resurselor financiare pe care am întreprins-o împreună cu BEI va ajuta firmele locale şi utilitătile publice să devină mai eficiente, inovatoare şi competitive. Depunem toate eforturile pentru a oferi servicii inteligente de intermediere financiară în scopul sprijinirii economiei româneşti în ansamblu şi al sprijinirii societăţii în realizarea nivelului de dezvoltare al UE", afirmă Bogdan Speteanu, CEO al BCR Leasing.

Banca Europeană pentru Investiţii este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene şi este deţinută de statele membre UE.

BCR Leasing IFN, membră a grupului Băncii Comerciale Române, este parte a Erste Group şi oferă servicii de leasing financiar pentru achiziţia de active durabile, respectiv autovehicule (automobile, autoutilitare, flote) şi echipamente (utilaje industriale, utilaje agricole, echipamente medicale, software şi IT). n 2012 a fost a cincea companie de pe piaţa de leasing după volumul finanţărilor acordate, cu o cotă de piaţă de 6,1%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/bei-finanteaza-bcr-leasing-cu-15-mil-euro-12094631
12094631
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.