Bashar al-Assad: Campania militară rusă, vitală pentru a salva Orientul Mijlociu de la distrugere

Autor: Ioana Bojan Postat la 05 octombrie 2015 63 afişări

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că succesul campaniei militare a Rusiei, Siriei şi aliaţilor lor este vitală pentru a salva Orientul Mijlociu de la distrugere, relatează Reuters în pagina electronică.

Campania de raiduri aeriene a forţelor occidentale şi arabe, care durează de un an în Siria şi Irak, a fost contraproductivă, a afirmat al-Assad, precizând că aceasta a ajutat la răspândirea terorismului şi atragerea de noi recruţi. El a apreciat că o coaliţie formată de Siria, Rusia, Iran şi Irak şi-ar putea atinge obiectivele.

"Trebuie să reuşească, altfel ne confruntăm cu distrigerea întregii regiuni, nu doar a unuia sau a două state", a declarat el într-un interviu pentru televiziunea iraniană, difuzat duminică.

Assad a făcut aceste declaraţii la câteva zile după ce avioanele ruse staţionate în Siria au lansat atacuri aeriene asupra unor obiective identificate de Moscova drept baze ale grupării teroriste Stat Islamic. Oponenţii lui Assad susţin însă că avioanele ruse au bombardat în special insurgenţii rivali, susţinuţi de Occident.

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie afirmă că raidurile ruse sunt menite să-l consolideze pe Assad, după progresele recente ale rebelilor. "Ei îl susţin pe măcelarul de Assad, ceea ce este o greşeală teribilă, pentru ei şi omenire", a afirmat premierul britanic David Cameron.

Assad a afirmat că raidurile avioanelor siriene, cărora li s-au alăturat cele ruse, au fost mult mai semnificative decât orice rezultat al campaniei de un an a SUA şi a aliaţilor lor occidentali şi arabi, pe care îi acuză de ipocrizie din cauza sprijinirii insurgenţilor din Siria.

"Ţările care susţin terorismul nu pot învinge terorismul (...). De aceea, după un an şi câteva luni nu vedem niciun rezultat", a apreciat preşedintele sirian.

"Vedem contrariul, terorismul s-a extins geografic şi a câştigat mai mulţi voluntari şi recruţi", a adăugat el.

Conflictul sirian a început odată cu protestele faţă de regimul bashar al-Assad, în 2011, care au fost reprimate violent.

Eforturile de a găsi o soluţie politică la războiul civil s-au dovedit fără rezultat până acum, majoritatea rebelilor cerând plecarea lui Assad ca o condiţie înaintea negocierilor. Statele occidentale spun de asemenea că Assad trebuie să renunţe la putere, deşi unele şi-au moderat tonul, afirmând că acesta ar putea juca un rol în perioada de tranziţie.

"Le spun clar că niciun oficial străin nu poate decide viitorul Siriei. Viitorul sistem politic şi persoanele care guvernează Siria sunt decizii ale poporului sirian", a reiterat Assad.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SIRIA,
RUSIA,
O.MIJLOCIU
/actualitate/bashar-al-assad-campania-militara-rusa-vitala-pentru-a-salva-orientul-mijlociu-de-la-distrugere-14795261
14795261
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.