Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

Postat la 07 august 2013 56 afişări

Băncile americane JPMorgan Chase şi Goldman Sachs, traderul de mărfuri Glencore Xstrata şi operatorul bursei de metale de la Londra sunt acuzate de o companie din Statele Unite că ar fi manipulat preţurile pe piaţa aluminiului prin reţinerea de stocuri semnificative.

Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

 Plângerea a fost depusă de către compania Master Screens din Florida, care utilizează aluminiu în cantităţi mari.

Băncile, alături de cel mai mare trader de mărfuri din lume şi una dintre cele mai mari burse de tranzacţionare a metalelor, sunt acuzate de conspiraţie în vederea manipulării preţurilor prin reţinerea de stocuri uriaşe de aluminiu în depozite situate în zona Detroit, Michigan şi de încălcarea legislaţiei federale în domeniul concurenţei.

Goldman Sachs a fost dată în judecată săptămâna trecută de o companie din Michigan pentru nereguli similare.

"Prin interpunerea într-o industrie sănătoasă, care produce bunuri de larg consum, degradarea severă a funcţionalităţii acesteia şi distribuirea largă a unor costuri în propriul beneficiu, Goldman Sachs şi JPMorgan se încadrează în descrierea arhetipului parazitului pe piaţă", potrivit plângerii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/bancile-jpmorgan-si-goldman-sachs-acuzate-de-manipularea-preturilor-aluminiului-in-sua-11222920
11222920
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.