De luni de zile, manageri de bănci, instituţii financiare internaţionale şi analişti de top trag semnale de alarmă privind evaluările extrem de ridicate ale companiilor americane de tehnologie. Investitorii experimentaţi, care în 2007–2009 au mizat pe scăderea pieţei imobiliare şi au câştigat sume uriaşe când bula imobiliară s-a spart, şi-au întors acum atenţia spre acţiunile tehnologice, anticipând o corecţie similară. Orice scădere, chiar şi minoră, a indicilor bursieri alimentează astfel temerile că piaţa se află pe marginea unei prăbuşiri, potrivit The Economist.

Indicele S&P 500 a ajuns la multipli de evaluare similari cu cei din perioada bulei dotcom, împinşi în sus de celebrele „magnificent seven” (cele mai mari şapte companii din tech listate la bursa americană – n.r). Valoarea uriaşă a investiţiilor în inteligenţă artificială presupune, la rândul ei, o rentabilitate greu de obţinut: potrivit unei estimări JPMorgan, companiile ar avea nevoie de venituri anuale de peste 650 mld. dolari din AI pentru a justifica cheltuielile prognozate până în 2030 adică echivalentul a sute de dolari anual pentru fiecare utilizator de iPhone. Iar istoria arată că noile tehnologii tind să dezamăgească la început, chiar dacă pe termen lung transformă economia.

Deşi un eventual colaps bursier ar surprinde puţină lume, consecinţele sale sunt mai puţin discutate. Spre deosebire de criza din 2008, actualul val tehnologic este finanţat predominant din capital propriu, nu din datorie, iar economia reală s-a dovedit rezilientă la şocuri recente. Totuşi, asta nu înseamnă că un declin abrupt al pieţei acţiunilor s-ar opri la nivelul portofoliilor investitorilor.

Aproximativ o cincime din averea gospodăriilor americane este reprezentată de acţiuni, mult peste nivelurile istorice. Iar creşterea acestor active, mai ales cele legate de AI, a alimentat un comportament de economisire tot mai relaxat după pandemie.

O cădere bursieră similară celei de la începutul anilor 2000 ar reduce averea netă a gospodăriilor cu circa 8%. Efectul asupra consumului ar fi semnificativ: o astfel de lovitură ar diminua cheltuielile populaţiei cu aproximativ 1,6% din PIB, suficient încât să împingă economia americană, deja lovită de slăbirea pieţei muncii, într-o recesiune.

Impactul asupra investiţiilor în AI ar fi relativ mic, deoarece o mare parte a achiziţiilor — în special cipurile — sunt importate de la producători asiatici.

Europa, deja prinsă într-un ritm de creştere anemic, şi China, care se luptă cu presiuni deflaţioniste, ar resimţi puternic diminuarea cererii americane. În plus, investitorii străini, care deţin aproximativ 18 trilioane de dolari în acţiuni americane, ar fi afectaţi de un efect de avuţie negativ la nivel global.

Vestea bună este că o astfel de recesiune ar putea fi relativ superficială, asemănător perioadei de după prăbuşirea dotcom. Rezerva Federală are încă spaţiu să reducă dobânzile, iar unele guverne ar putea apela la stimulente fiscale.

Dar chiar şi o recesiune uşoară ar scoate la iveală vulnerabilităţi majore: tensiuni politice în creştere în SUA, deficite publice ridicate în Europa, tentaţii protecţioniste accentuate şi o ordine economică globală tot mai fragmentată.

În mod normal, o recesiune în SUA atrage capital către dolar, considerat activ de refugiu. Însă contextul actual — dolar mai slab, instituţii americane contestate şi un climat politic tot mai volatil — face ca această regulă să nu mai fie garantată. O eventuală depreciere prelungită a dolarului ar zdruncina şi mai mult percepţia privind „excepţionalismul american”.

În paralel, guvernele cu datorii mari vor fi supuse unei presiuni intense: chiar dacă dobânzile scad, deficitele vor creşte, iar investitorii ar putea refuza să finanţeze modele fiscale considerate nesustenabile. Franţa sau Marea Britanie sunt exemple de ţări care ar avea foarte puţină marjă de manevră pentru stimuli economici.

O cerere internă mai slabă în SUA ar reduce deficitul comercial american, ceea ce ar conveni administraţiei Trump. Însă surplusul comercial al Chinei în sectorul manufacturier — miza principală a tensiunilor comerciale globale — ar creşte. Europa şi Asia, deja inundate de produse chinezeşti ieftine, ar resimţi presiunea şi mai puternic, ceea ce ar alimenta protecţionismul.