Ţiţeiul Brent a scăzut de la 118 dolari pe baril în februarie la mai puţin de 100 de dolari, preţurile unora dintre mărfurile agricole au coborât şi ele, iar aurul a pierdut 15% în doar două zile. Consiliul Mondial al Aurului, cu sediul la Londra, a acuzat natura pur speculativă şi deci temporară a căderii preţului unciei de aur, specifică pieţelor de materii prime. Analiştii financiari (unii dintre ei reprezentând tocmai interesele fondurilor speculative) insistă, în schimb, că ieftinirea metalelor preţioase are la bază factori obiectivi: perspectiva unor vânzări de aur de către bănci centrale din ţări ale zonei euro, faptul că economia Chinei evoluează puţin sub aşteptări, dar mai ales perspectiva unei încetări a programului Fed de tipărire de bani într-o perioadă când "presiuni dezinflaţioniste încep să se acumuleze în varii puncte ale economiei globale", conform BofA Merrill Lynch.

Alţi comentatori vorbesc însă de un revers al "superciclului" care a dus preţurile materiilor prime la niveluri record din 1998 încoace. "Ciclul de scumpire a mărfurilor a ajuns acum în faza descendentă, dar aceasta nu indică o prăbuşire a cererii, ci mai curând o supraofertă, care permite o consolidare a preţurilor la un nivel totuşi ridicat", notează Frederic Neumann, director de cercetare pentru Asia la HSBC. Ieftinirea materiilor prime este pozitivă pentru Asia, afirmă Frederic Neumann, întrucât relaxează presiunea asupra balanţelor de plăţi şi oferă băncilor centrale marjă de acţiune, în condiţiile în care s-a redus ameninţarea inflaţiei - principala problemă pentru Asia în cursul precedentelor runde de relaxare monetară din SUA, când Fed a "exportat" inflaţie folosindu-şi tiparniţa de bani.

Adepţii ideii că "superciclul" de scumpiri ale mărfurilor s-a încheiat susţin, cu mai mult temei, că la originea căderii preţurilor stau factori structurali şi că, deci, nu vom mai asista la o creştere a preţurilor la nivelurile dinainte de criză. "Superciclul" a fost impulsionat de faptul că, pe parcursul anilor '80-'90, preţurile scăzute pe atunci ale materiilor prime au descurajat investiţiile în noi mine sau exploatări petroliere, precum şi de explozia cererii de mărfuri din partea pieţelor emergente, în special din China. Ulterior, investiţiile în exploatări de petrol şi gaze şi în noi exploatări miniere au cunoscut o relansare, în paralel cu menţinerea cererii globale la un nivel ridicat.

Criza a schimbat însă lucrurile, lăsând companiile cu stocuri nevândute de cupru ori aluminiu şi cu investiţii în cercetarea energetică încă neamortizate. În următorul deceniu, potrivit analiştilor citaţi de Reuters, niciunul dintre aceşti doi factori nu va mai acţiona cu aceeaşi intensitate, ceea ce va întreţine situaţia de supraofertă existentă în prezent, atât în producţia de petrol şi gaze, cât şi în producţia de minerale şi metale industriale. Deja grupuri financiare ca JP Morgan Chase vor să lanseze fonduri deschise de investiţii având ca activ de bază cuprul, ceea ce indică intenţia investitorilor de a profita pe această cale de nişte stocuri de metale care altminteri n-ar mai putea aduce câştig.