Au venit străinii cu banii

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 27 ianuarie 2013 15 afişări

După stabilizarea rapidă a scenei politice post-alegeri, percepţia pieţei s-a ameliorat clar, ceea ce s-a reflectat într-un aflux al investitorilor străini de portofoliu doritori să cumpere titluri de datorie emise de statul român.

În acelaşi timp, fundamentele bune (procesul de consolidare fiscală a mers bine, cu un deficit bugetar sub 3% din PIB şi o datorie publică de cca 35% din PIB) a favorizat scăderea costurilor de finanţare pentru Ministerul de Finanţe, cu randamente în scădere, notează analiştii BCR.

Numai de la începutul anului şi până la 18 ianuarie, MF a obţinut peste 12 mld. lei, de 3,3 ori mai mult decât ţinta iniţială şi, în acelaşi timp, a câştigat o marjă mai mare de acţiune în privinţa majorării scadenţelor la titlurile oferite, la o medie de 2,8 ani, faţă de 2,5 ani în decembrie 2012. În ultima săptămână, Finanţele au vândut titluri de stat pe zece ani în valoare de 1,1 mld. lei, mult peste suma pe care şi-o planificaseră (600 mld. lei) la un randament mediu de 5,71%, în timp ce la 17 ianuarie, statul a obţinut cel mai mic randament înregistrat vreodată pentru obligaţiunile în lei pe cinci ani - 5,4%. Cum ştim, momentul a coincis cu includerea leului în indicele global JP Morgan care măsoară performanţa obligaţiunilor emise de pieţele emergente, un anunţ evident pozitiv pentru activele româneşti.

Pe acest fundal, strategia MF de a vinde sume mai mari la costuri în uşoară scădere "va menţine probabil la niveluri ridicate pentru mai mult timp interesul investitorilor străini şi locali pentru titlurile de stat în lei", apreciază Mihai Ţânţaru, economist la ING Bank România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/au-venit-strainii-cu-banii-10524049
10524049
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.