Aţi fi dispuşi să călătoriţi stând în picioare în avion? Cum ar putea arăta noile locuri

Autor: Florin Casota Postat la 13 septembrie 2016 3985 afişări

Aţi fi dispuşi să călătoriţi stând în picioare în avion? Cum ar putea arăta noile locuri

Locurile în picioare ar putea apărea în transportul aerian. Scaunul vertical este un concept care ar putea fi implementat în următorii cinci ani într-o încercare a companiilor aeriene de a tăia şi mai mult din costuri, relatează CNN.

“Mi-a venit această idee în timp ce mă uitam la diferite moduri prin care s-ar putea reduce preţul biletului de avion”, a declarat Fairuz Romli, autorul conceputului şi profesor în ingineri aerospaţială la universitatea Putra Malaysia.

Potrivit studiului lui Romli, aplicând scaunele verticale costul biletului s-ar reduce cu 44% şi capacitatea aeronavei cu 21%.

“Zbor foarte des, mai ales pe rute interne şi de multe ori timpul de zbor este atât de scurt, încât după ce mi-am pus centura de siguranţă trebuie să o şi dau jos”, a mai spus Romli

“Aşadar pe zborurile cu o durată atât de scurtă chiar avem nevoie să stăm pe scaun?”, se întreabă profesorul.

El nu este singurul care s-a gândit la această soluţie. Airbus, Spring Airlines sau Ryanair au studiat posibilitatea implementării locurilor în picioare. Ryanair se gândea la asta de mai mulţi ani, dar purtătorul de cuvânt al companiei a declarat recent pentru CNN că Ryanair a abandonat această idee.

“Noi nu credem că această idee este una bună”, a spus Mark Hiller, CEO alv Recaro Aircraft Seating, unul dintre cei mai mari furnizori de scaune pentru aeronave. “Din punctul nostru de vedere, pasagerii nu vor accepta să zboare aşa. Chiar dacă vor trece toate testele de certificare, pasagerii vor trebui să sacrifice foarte mult din confortul lor, chiar şi pentru zborurile scurte”, continuă HIller.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.