Atacul la românii din Diaspora continuă. Politologul Mungiu-Pippidi despre mitingul din 10 august: „Această mahala nu reprezintă diaspora"

Postat la 05 august 2018 1315 afişări

Într-un editorial publicat de Cotidianul, politologul Alina Mungiu-Pippidi spune că românii din străinătate care vor participa la mitingul din 10 august sunt doar masă de manevră, uşor de manipulat de „nişte operatori ordinari din politică, servicii şi mass media aferantă.”

Atacul la românii din Diaspora continuă. Politologul Mungiu-Pippidi despre mitingul din 10 august: „Această mahala nu reprezintă diaspora"

Organizarea, vehicularea şi discuţiile persoanelor din diaspora în legătură cu această manifestaţie sunt definite de politologul român ca fiind „de mahala”, unde un mercenar PSD-ist îi îndeamnă pe oameni să salveze ţara cu sloganul „Muie PSD”, informează ziarulromaneasc.net

Ce spune Mungiu-Pippidi despre diaspora:

«Îşi face viaţa pe Facebook colportând orice, plăteşte zero taxe în ţară şi minime dincolo, dar vara dă peste cap orarul la ghişee prelungindu-şi permisele de conducere sau paşapoartele, înainte de a pleca cu portbagajele pline de zacuscă la muncă în Occident.

Ceva mai norocoasă, nu e totuşi mai bine educată, nu ca număr de ani de şcoală, ci ca bun simţ elementar- destul să vezi cum arată o coadă de români la un low cost pe orice aeroport din Europa, ca să devii brusc culturalist – arată precum coada de turci sau ruşi, nu ca elveţienii sau olandezii, orice am face. î

Eşecul e al familiei, al celor şapte ani de acasă, a unei culturi a îndreptăţirii care a prins cu libertatea căpătată în 1989, fără a fi însoţită de o cultură a datoriei, a autocontrolului, a ceea ce face civilizaţia. Ca atare, am transferat în străinătate o considerabilă parte din mahalaua noastră, aceea din „De ce trag clopotele, Mitică ?” a lui Lucian Pintilie, cea a cărei atitudine faţă de restul lumii este, invariabil, „De proşti”.»

«Pînă nu lămurim ce trebuie de fapt reparat şi de către cine, şi e greu să o lămurim la un loc cu mercenarii infractori care urlă „Jos penalii” de te asurzesc, în vreme ce dacă le întorci buzunarele pe dos vezi că le cade mărunţişul încasat de la industria de petrol sau aur, plus diurnele de la succesorii lui Ghiţă în zona media a serviciilor, sau cu infiltraţi de servicii pe post de alternativă politică, hai să facem măcar pasul la o parte.

Cine crede că libertatea de opinie este de nivelul „M..e PSD” nu ne reprezintă pe cei care au luptat decenii să civilizăm PSD şi să construim alternativa la el, şi nici pe noi, cei care suntem în diaspora egalii occidentalilor, sau mai buni când putem, nu adunăm resturile de la masa lor ca să ne grozăvim în ţară cu maşini la mîna a doua cu numere teribiliste. Vreţi să fiţi cu ăştia? Atunci o să muriţi proşti cu ei. Asta e tot ce vă mai aşteaptă la nivelul actual», conchide politologul român în editoria

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.