Asociaţia Română a Băncilor: Peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile

Postat la 30 octombrie 2013 39 afişări

Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că, în prezent, peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite.

Asociaţia Română a Băncilor: Peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile

 "Din datele oficiale al BNR, astăzi, 715.705 clienţi persoane fizice ai băncilor deţin restanţe mai mari de 30 de zile, implicit cu o sumă mult mai mică se află în curs de executare", a afirmat Dănescu, la dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice.

Dănescu a spus şi că "sunt 4,5 milioane de persoane fizice care însumează 7,5 milioane de credite".

El a arătat că ARB are câteva temeri faţă de o iniţiativă privind insolvenţa persoanelor fizice, arătând că "o astfel de iniţiativă ar putea fi preluată, aplicată şi folosită prin lege împotriva legii".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/asociatia-romana-a-bancilor-peste-700-000-de-romani-au-restante-la-banci-mai-mari-de-30-de-zile-11590694
11590694
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.