ARMO pregăteşte versiune 2.0 a ghidului de bune practici pentru magazinele online, în parteneriat cu autorităţile

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 martie 2017 53 afişări

ARMO pregăteşte versiune 2.0 a ghidului de bune practici pentru magazinele online, în parteneriat cu autorităţile

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Asociaţia Pro Consumatori (APC) şi Centrul European al Consumatorilor România (ECC) va elabora o versiune optimizată a ghidului de bune practici pentru magazinele online care să creeze un standard pentru serviciile oferite de operatorii economici cu profil ecommerce clienţilor, şi, implicit, să sporească încrederea clienţilor în comerţul electronic.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei mese rotunde organizate de ARMO în parteneriat cu APC şi ECC pe tema drepturilor consumatorilor în mediul online, cu ocazia Zilei Mondiale a Consumatorilor. Dezbaterea este prima de acest fel şi a reunit la masa discuţiilor reprezentanţi din parte autorităţilor (Paul Anghel, director general ANPC), ai organizaţiilor pentru protecţia drepturilor consumatorilor (Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori şi Irina Chiriţoiu, director ECC Romania), dar şi ai magazinelor (Marian Alecsiu, CEO F64, Nicoleta Iancu, Customer Care Manager eMAG, Eugen Răşoiu, CEO Borealy.ro) şi integratorul de plăţi online PayU(Marius Costin, Country Manager PayU România).

”Anul trecut valoarea comerţului online în România a fost de peste 2 miliarde de euro, în creştere cu 45% faţă de anul anterior. Deşi am avut cea mai importantă creştere în ecommerce din Uniunea Europeană, după indicele DESI suntem în continuare pe ultimul loc în UE. Tendinţa e clară - tot mai mulţi consumatori se îndreaptă către canalul online. Următorul pas e să accelerăm evoluţia acestui canal, ajutând magazinele să crească încrederea clienţilor, odată prin respectarea normelor europene, cât şi prin respectarea unui cod de bune practici la nivelul industriei”, a declarat Florinel Chiş, directorul general ARMO. El a mai adăugat ca ARMO va introduce un program de certificare de tip Marcă de Încredere (Trustmark) care să garanteze la nivel european nivelul serviciilor oferite de magazinele româneşti. ”Ghidul de bune practici împreună cu certificatul Trustmark vor creşte încrederea şi vizibilitatea magazinelor româneşti la nivel local, dar şi pe piaţa unică europeană”, a mai adăugat Florinel Chiş.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.