Argeş: Două localităţi în carantină, au crescut cazurile de infectaţi cu coronavirus

Autor: Vasile Magradean Postat la 01 august 2020 76 afişări

Argeş: Două localităţi în carantină, au crescut cazurile de infectaţi cu coronavirus

Două localităţi din judeţul Argeş au intrat în caratină  după ce s-a înregistrat o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirus.

Prefectul Emanuel Soare a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că măsura a fost luată în condiţiile în care judeţul se află pe un trend crescător al persoanelor confirmate pozitiv.

”Este vorba de localităţile Bălileşti şi Dârmăneşti, intrate în carantină. În prima avem 20 de cazuri confirmate, iar în cea de-a doua 12 cazuri. Am depăşit indicatorul de 3 cazuri la mia de locuitori. Este o presiune fantastică şi pe spitale, unde locurile sunt epuizate, foarte greu mai găsim câte un loc pentru un pacient cu COVID”, a spus Soare.

Acesta a subliniat că, uneori, se fac liste de aşteptare pentru cei care solicită o ambulanţă în vederea internării.

Prefectul a mai spus că poliţiştii şi jandarmii sunt la toate intrările şi ieşirile din cele două localităţi.

”Nu se iese, nu se intră decât în baza unor motive prevăzute în hotărârea CJSU Argeş. Noi facem o evaluare a tuturor localităţilor, avem în supraveghere şi alte localităţi. Dacă indicatorii privind numărul de cazuri vor fi depăşiţi, săptămâna viitoare vom veni, probabil, cu decizii de carantinare şi a altor localităţi”, a precizat Emanuel Soare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carantină,
argeş,
coronavirus

Citeşte pe comedymall.ro

Citeşte pe monitorulpartidelor.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Cum încearcă grupul Carrefour să îi convingă pe consumatorii locali să bea vinuri româneşti? Prin programul Deschidem Vinul Românesc retailerul aduce în magazine etichete exclusive şi vinuri premium Cum încearcă grupul Carrefour să îi convingă pe consumatorii locali să bea vinuri româneşti? Prin programul Deschidem Vinul Românesc retailerul aduce în magazine etichete exclusive şi vinuri premium
Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia
Mediafax
Rezultate EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2020. Ora 21.00 CURS/Avangarde: Nicusor Dan 47,2%, Gabriela Firea 39 %/ Municipiul Constanţa Vergil Chiţac-Stelian Ion: 29% Rezultate EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2020. Ora 21.00 CURS/Avangarde: Nicusor Dan 47,2%, Gabriela Firea 39 %/ Municipiul Constanţa Vergil Chiţac-Stelian Ion: 29%
Rezultate parţiale ALEGERI LOCALE 2020. Rezultatul exit-poll-ului realizat de CURS-AVANGARDE, publicat de Mediafax
MonitorulApararii
Război între Armenia şi Azerbaidjan: UE cere încetarea ostilităţilor, Turcia declară că-i va ajuta pe azeri, în timp ce Armenia a declarat mobilizare generală Război între Armenia şi Azerbaidjan: UE cere încetarea ostilităţilor, Turcia declară că-i va ajuta pe azeri, în timp ce Armenia a declarat mobilizare generală
Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania
MonitorulPartidelor
Îndemnul unui fost preşedinte Îndemnul unui fost preşedinte
Votul care intră în istorie: Românii aleg primarii în plină epidemie de Covid-19
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.