Apele Române: Calitatea apei este monitorizată permanent şi captările din aval nu sunt afectate
Reprezentanţii Apelor Române au venit cu precizări, printr-un comunicat de presă, privind incidentul cu barja scufundată.
„Monitorizarea continuă arată că nu există modificări semnificative ale indicatorilor de calitate a apei şi nu s-a semnalat mortalitate piscicolă, iar captările de apă din aval, aflate la peste 100 km, nu sunt afectate. Chiar şi în aceste condiţii, toţi utilizatorii de apă sunt anunţaţi în cazul în care analizele de laborator vor releva modificări ale parametrilor de calitate a apei”, se arată în comunicatul de la Apele Române.
Instituţia mai precizează faptul că „în data de 9 ianuarie, autorităţile portuare din Zimnicea au semnalat faptul că o barjă de transport marfă, eşuată anterior pe un banc de nisip, în afara rutei principale de navigaţie, a început să se scufunde. Aceasta era încărcată cu fertilizator agricol pe bază de azotat de amoniu. În aceeaşi zi, în aval, la Giurgiu, a fost semnalată o a doua barjă, încărcată cu clorură de potasiu, aflată într-o situaţie similară. Ambele nave transportau îngrăşăminte agricole uzuale, nu substanţe toxice industriale”.
În plus, în dimineaţa zilei de 10 ianuarie, reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi ai Gărzii Naţionale de Mediu au prelevat probe de apă din mai multe secţiuni ale fluviului, atât din amonte, cât şi în dreptul navelor, precum şi în aval, inclusiv la aproximativ 10 kilometri distanţă.
Au fost analizaţi indicatorii fizico-chimici specifici acestui tip de poluanţi.
Apele Române afirmă faptul că analizele au arătat o modificare a concentraţiei de amoniu.
„Astăzi, 13 ianuarie, rezultatele analizelor au relevat o modificare a concentraţiei de amoniu, în secţiunea navei de la Zimnicea, însă această concentraţie se diluează complet după o distanţă de câţiva km, ca urmare a fenomenelor naturale de diluţie şi dispersie. Astfel, calitatea apei în zona captărilor din aval nu este afectată. Până astăzi nu s-au semnalat depăşiri ale indicatorilor de calitate, iar debitele Dunării permit o diluţie suficientă, astfel încât calitatea apei în zona captărilor din aval nu este afectată. Captările de apă pentru potabilizare sunt situate la peste 100 de kilometri în aval, în zona Chiciu, judeţul Călăraşi. Nu este înregistrată şi nu a fost semnalată mortalitate piscicolă pe sectoarele monitorizate”, se mai precizează în comunicat.
O barjă încărcată cu îngrăşământ de azot s-a scufundat în Dunăre, în zona oraşului Zimnicea, în data de 10 ianuarie. Incidentul nu a fost făcut public de autorităţi timp de trei zile, până în 13 ianuarie.
Contactaţi de jurnalişti, reprezentanţii Primăriei Zimnicea nu au oferit iniţial un răspuns. La scurt timp, instituţia a publicat însă pe pagina oficială de Facebook un mesaj prin care a transmis că zona nu este afectată şi că nu există riscuri pentru populaţie sau mediu.
Potrivit comunicatului semnat de primarul oraşului Zimnicea, Petre Pârvu, barja Phoenix Jupiter, aparţinând unui armator român, a eşuat iniţial pe 20 decembrie 2025, iar pe 21 decembrie a ajuns în dreptul oraşului Zimnicea. Nava era încărcată cu 1.133 de tone de îngrăşăminte chimice. Începând de săptămâna trecută, barja a început să ia apă, iar în prezent este complet scufundată.
„Eşuarea barjei Phoenix Jupiter nu pune sub nicio formă în pericol oraşul nostru”, a transmis primarul Petre Pârvu, precizând că situaţia este monitorizată permanent de instituţiile abilitate. Conform autorităţilor locale, verificările zilnice efectuate până în prezent nu indică poluarea apelor Dunării, iar navigaţia fluvială şi transportul pe fluviu nu sunt afectate.
„Primarul oraşului Zimnicea, dl. Petre Pârvu, informează cetăţenii că eşuarea barjei Phoenix Jupiter nu pune sub nici o formă în pericol oraşul nostru. Barja Phoenix Jupiter, aparţinând unui armator român, a eşuat pe 20 decembrie 2025, pe 21 decembrie, ajungând în dreptul oraşului Zimnicea. Nava este încărcată cu o cantitate de 1133 tone de îngrăşăminte chimice. Începând de săptămâna trecută, barja a început să ia apă, la momentul actual fiind scufundată. Organele abilitate monitorizează permanent situaţia, inclusiv riscul de poluare, cercetarile zilnice arătând că nu s-a produs poluarea apelor Dunării. De asemenea, informăm cetăţenii că circulaţia şi transportul pe Dunăre nu este afectat. Primarul oraşului Zimnicea, dl. Petre Pârvu, monitorizează situaţia, fiind în contact permanent cu instituţiile abilitate ale statului român”, a precizat primăria într-o postare pe Facebook.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












