Anunţ important făcut de una dintre companiile aeriene româneşti. Suspendă toate zborurile care pleacă din România până luni
Compania aeriană Blue Air va suspenda zborurile care pleacă din România începând de astăzi, potrivit oficialilor companiei.
„Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022”, potrivit oficialilor companiei.
Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.
„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la: distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete; creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe monitorulpartidelor.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro