După un deceniu de linişte fiscală companiile private, în special cele româneşti, s-au trezit peste noapte cu o nouă realitate: guvernul PSD/PNL, condus acum de Marcel Ciolacu, are nevoie de bani, de foarte mulţi bani, iar acest lucru nu se poate face decât prin majorarea taxelor şi impozitelor. Situaţia bugetară este dezastruoasă, guvernul este pe deficit bugetar în fiecare lună şi trebuie să se împrumute tot mai mult indiferent de cost, datoria publică creşte accelerat şi va creşte din ce în ce mai mult, iar administraţia publică din toate ministerele, din toate agenţiile şi din toate instituţiile publice este tot mai birocratică, mai fanariotă şi mai lacomă.

Până acum acest lucru nu s-a văzut pentru că economia creştea continuu, guvernul avea de unde să împartă bani şi se închidea cu deficitul, iar Comisia Europeană şi marii creditori internaţionali au acceptat din 2020 încoace creşterea deficitului din motive de pandemie, războiul din Ucraina şi necesitatea asigurării stabilităţii politice.

Aşa se face că în trei ani datoria publică s-a dublat, iar lumea se întreabă unde s-au dus banii, pentru că nu prea se văd în sistemul medical, în educaţie, în infrastructura de transport. Practic, creşterea deficitului bugetar a alimentat administraţia publică.

Problema este că economia a început să scadă (după nouă luni din acest an creşterea economică este de numai 1,1%, la jumătate faţă de prognoze), iar pe fondul creşterii taxelor şi impozitelor de la 1 noiembrie şi de la 1 ianuarie economia va scădea şi mai mult. Din cauza incertitudinilor fiscale, companiile au pus pe hold investiţiile, nu mai fac angajări, iar piaţa muncii are cel mai scăzut ritm de creştere din ultimii cinci ani.

Pentru că petrecerea s-a încheiat, statul încasează mai puţine venituri decât în prognoze, dar în schimb şi-a menţinut cheltuielile, pe care le-a mai şi crescut.

Ca bugetul să nu deraieze de tot, guvernul a început să întârzie plăţile către furnizori pentru lucrările efectuate de către aceştia - să vă povestească constructorii cât de critică este situaţia. În sectorul medical situaţia este similară, spitalele au rămas fără bani cu o lună înainte de închiderea anului, iar în învăţământ şcolile au rămas fără săpun şi hârtie igienică, ca să nu mai vorbim de altceva.

Niciodată situaţia bugetară nu a fost atât de critică ca acum, cel puţin după episodul din 2010, când Băsescu a tăiat peste noapte salariile din sectorul bugetar cu 25% şi a majorat TVA-ul de la 20% la 24%.

Problema este că majorările de taxe şi impozite din noiembrie şi de la 1 ianuarie 2024 nu vor fi de ajuns ca să echilibreze situaţia bugetară.

În 2024 vom avea un an politic electoral tensionat, iar guvernul nu va tăia din cheltuielile bugetare, aşa cum cer companiile private, ci dimpotrivă, va creşte şi mai mult cheltuielile. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu creşterea pensiilor, unde este o feerie politică fără precedent.

Cine va plăti această notă de plată? Sectorul privat, companiile private, atât cele româneşti cât şi multinaţionalele, angajaţii din sectorul privat. Pentru că firmele vor trebui să plătească taxe şi impozite mai mari, iar încasările vor scădea din cauza scăderii economice, nu vor mai avea bani şi pentru creşterile salariale.

În schimb, guvernul va da în dreapta şi în stânga (sectorul medical, sectorul de educaţie, instituţiile şi agenţiile publice de-abia aşteaptă majorările salariale promise), pentru că Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă nu dau de la ei, ci din impozitele şi taxele plătite de sectorul privat.

Toate coaliţiile, confederaţiile, toate patronatele companiilor private - atât româneşti cât şi străine - protestează, încep să ridice tot mai mult glasul, dar puterea lor este în realitate extrem de redusă.

Paradoxal, în timp ce economia şi businessul creşteau, aşa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, puterea companiilor private a scăzut, pentru că antreprenorii, nu se uitau ce face statul, fiind ocupaţi să-şi marcheze câştigurile.

În schimb, a crescut exponenţial puterea statului, a administraţiei publice, pentru că a avut mai mulţi bani la dispoziţie pe care să-i toace. Numărul de salariaţi din sectorul bugetar a crescut (trăiască PNL!), iar puterea vizibilă, dar şi cea ascunsă a administraţiei a devenit tot mai lacomă şi mai fanariotă.

Uitaţi-vă cât de greu se derulează programele europene şi programele de investiţii în administraţia publică. Stai luni şi ani de zile pentru autorizaţii de toate felurile, stai cu căciula întinsă şi cu şpaga pregătită pentru un preşedinte de consiliu judeţean, pentru un primar, pentru un şef din administraţie, ca să-ţi încasezi banii şi să nu intri în faliment. Puteţi să multiplicaţi cazul de la Vaslui în toată ţara.

Tot acest model fanariot din sectorul public s-a dezvoltat sub ochii companiilor private, care erau mulţumite de sistemul de taxe şi impozite destul de mic din România, care erau mulţumite că economia creştea, susţinută şi de creşterea datoriei publice, care acoperea şi facilităţile fiscale acordate cu generozitate de guvernele PSD/PNL.

Din păcate, acum finanţele publice au intrat într-un blocaj care nu poate fi rezolvat decât prin creşterea taxelor şi impozitelor, pentru că, din punct de vedere politic, nu se acceptă reducerea cheltuielilor bugetare.

Degeaba cere sectorul privat reducerea cheltuielilor bugetare.

Coaliţiile pentru dezvoltare, confederaţiile patronale, asociaţiile de oameni de afaceri ar trebui să se unească şi să înfrunte direct guvernul, punând pe masă propriul buget public, propriile soluţii de creştere a taxelor şi impozitelor, propriul model despre cum ar trebui să arate sectorul de educaţie, sectorul medical şi sistemul de transporturi.

Companiile private trebuie să pună pe masă un sistem de taxe şi impozite care să fie acceptat, din care portiţele fiscale trebuie eliminate (şi lumea trebuie să înţeleagă acest lucru). Mai mult decât atât, acest sistem trebuie să încurajeze munca şi investiţiile şi mai puţin retragerea de capital prin dividende sau alte forme.

Când este vorba despre educaţie şi sistemul de sănătate, toată lumea aşteaptă ca soluţiile să fie date de guvern, iar în aceste condiţii sistemul public nu are cum să se reformeze şi nici nu vrea să schimbe ceva. Toată lumea de aici vrea bani şi bani, nu să schimbe ceva.

Asociaţiile companiilor private trebuie să pună pe masă un model de educaţie, un model de infrastructură medicală, un plan de infrastructură de transport. În acest moment, guvernul cheltuie o parte din bani pe şosele şi drumuri în zone unde nu mai sunt oameni.

România are nevoie de alternative viabile, de planuri realiste, de reformare a sectorului public, de propriul plan de taxe şi impozite, care să poată fi aplicat în patru ani, în opt ani, în zece ani.

Degeaba cer antreprenorii guvernului să ia măsuri de reducere peste noapte a cheltuielilor bugetare, când acest lucru nu se poate din punct de vedere legislativ şi nici nu este acceptat politic.

Mai degrabă se poate discuta despre un plan concret şi fezabil în care sistemul de taxe şi impozite să fie modificat astfel încât să nu devină o frână pentru business şi economie, iar la schimb companiile private să ceară guvernului, partidelor politice, implementarea unor planuri pe mai mulţi ani în toate domeniile publice, începând de la reducerea birocraţiei, reducerea sistemului fanariot, reducerea numărului de salariaţi din sectorul bugetar, până la introducerea unui alt model de educaţie, de sănătate, punerea unor investiţiii publice acolo unde economia şi businessul au nevoie, nu unde nu au nevoie.

Aceasta trebuie să fie tema de discuţie care să înceapă în 2024.

Vrem nu vrem, tsunamiul fiscal va veni din 2025, dar măcar pierderile din sectorul privat ar putea fi mai administrabile şi gestionate mai bine, astfel încât să nu ne trezim cu o criză bugetară, financiară şi economică fără precedent, din care să nu ieşim un deceniu.