Antonescu, despre faptul că Biden i s-a adresat lui Ponta cu "mister President": A fost o greşeală

Autor: Liviu Dadacus Postat la 21 mai 2014 64 afişări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost solicitat, miercuri, să comenteze faptul că Joe Biden i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul "mister President", el arătând că a fost "o greşeală" şi că nu acordă nicio altă semnificaţie acestui gest.

"E o greşeală. Toţi greşim. Americanii sunt tentaţi să facă această greşeală sau sunt expuşi o dată pentru că nu au prim-ministru şi exact cum atunci când ei folosesc termenul «government» înţelegând prin asta puterea executivă în ansamblul ei, deci cu traducere literală «guvern», cum este la noi, deci fără preşedinte, ci şi preşedintele. Pur şi simplu această greşeală îi pândeşte. Nu acord nici o altă semnificaţie", a precizat Antonescu.

El a arătat că Biden ştie cine este preşedintele actual al României, dar nu ştie cine va fi viitorul şef de stat român.

"Domnul Biden ştie cine este preşedintele României, ştie cine este primul-ministru al României şi nu ştie cine va fi preşedintele României", a subliniat Antonescu.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul "preşedinte", la finalul discuţiei avute, miercuri, la Palatul Victoria.

"Domnule preşedinte, mulţumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relaţiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru şi mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America şi Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române şi americane din Afganistan", i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.

Ulterior, vicepreşedintele american, Joe Biden, şi-a început discursul susţinut la Cotroceni salutându-i pe cei prezenţi şi adăugând "poate mă adresez şi viitorului preşedinte". La eveniment participau, alături de alţi invitaţi, preşedintele, premierul, preşedintele PNL, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ANTONESCU,
BIDEN,
/actualitate/antonescu-despre-faptul-ca-biden-i-s-a-adresat-lui-ponta-cu-mister-president-a-fost-o-greseala-12642628
12642628
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.