Anca Dragu a fost revocată din funcţia de preşedinte al Senatului

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 noiembrie 2021 80 afişări

Anca Dragu a fost revocată din funcţia de preşedinte al Senatului. Solicitarea de revocare a fost votată de 82 de senatori. Anca Dragu a spus că este „un abuz de putere” şi o „tiranie a majorităţii” şi că se va adresa Curţii Constituţionale.

Anca Dragu a fost revocată din funcţia de preşedinte al Senatului

„Este întrunit numărul necesar de voturi pentru revocarea din funcţia de preşedinte dnei Anca Dragu”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului.

Anca Dragu a spus, în timpul dezbaterilor, că stabilitatea funcţiei de preşedinte al Senatului şi al Camerei Deputaţilor este prevăzută de Constituţie „tocmai pentru a evita un abuz de putere”.

„Constituţia prevede că preşedinţii se aleg pe durata mandatului, în cazul de faţă 2020-2024. Constituţia, decizii ale CCR şi practica democratică arată că acest demers de înlăturare a preşedintelui Senatului di funcţie e nejustificat. Ceea ce se întâmplă este un abuz de putere. Asistăm la un fenomen numit tirania majorităţii, una din slăbiciunile democraţiei”, arăta Anca Dragu.

Dragu a spus că se va adresa Curţii Constituţională.

„Revocarea ţine cont de realitatea politică la acest moment, de actuala configuraţie politică”, spunea marţi dimineaţă Alina Gorghiu.

Ea spune că nu este „vreo pedeapsă, vreo sancţiune” pentru Anca Dragu.

„Este o chestiune firească, de normalitate - atunci când se schimbă majoritatea, când se schimbă configuraţia politică e democratic ca acea majoritate să-şi poată desemneze şeful Senatului sau al Camerei Deputaţilor. Am invocat articolul 64 din Constituţie, Regulamentul Senatului, am invocat o decizie foarte importantă a CCR, decizia 601”, adăuga Gorghiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragu,
senat,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.