ANAT: Mai doriţi turism în România?

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 19 februarie 2021 94 afişări

ANAT susţine că valoarea voucherelor neconsumate din 2019 şi 2020, cumulat, nu depăşeşte 700 de milioane de lei, de aproape patru ori mai puţin faţă de ceea ce a anunţat premierul.

ANAT: Mai doriţi turism în România?

Turismul din România, cel mai afectat sector economic de criza pandemică, a primit o nouă lovitură în momentul în care s-a decis eliminarea voucherelor de vacanţă oferite de către stat bugetarilor.

Deşi guvernanţii au pus eliminarea voucherelor pe baza faptului că în piaţă mai există destul de multe astfel de tichete rămase din 2019 şi 2020, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism spune că o mare parte din valoarea acestora a fost deja consumată.

Valoarea voucherelor neconsumate din 2019 şi 2020, cumulat, nu depăşeşte 700 de milioane de lei, de aproape 4 ori mai puţin.

„Statul român a avut în toată această perioadă o disponibilitate de dialog demnă de admiraţie, însă, din păcate, fără finalitate. S-au consumat sute de ore de discuţii cu reprezentanţii industriei de turism şi, în final, guvernanţii au lucrat atât de mult la măsurile de sprijin încât le-au făcut aproape imposibil de accesat. Rămânem cu speranţa că măsura despăgubirii de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri înregiastrată pe 2019 şi cea înregistrată pe 2020 vor fi, în sfârşit, o reparaţie pentru anul de bâlbâieli care tomai se încheie. Întrebarea pe care ANAT o adresează Guvernului este: mai doriţi turism în România?”, se arată într-un comunicat transmis de către ANAT.

Reprezentanţii ANAT spun că voucherele de vacanţă ar trebui privite ca o investiţie, nu ca pe o cheltuială de la buget. Pentru fiecare leu investit în vouchere de vacanţă, 0,51 bani se regăsesc în PIB, iar pentru fiecare 64.000 lei se creează şi se menţine un loc de muncă.

„Voucherele de vacanţă asigură, în mare parte, supravieţuirea şi dezvoltarea turismului intern, precum şi pregătirea turismului pentru incoming, cumulând circa 30% din vânzările agenţiilor de turism specializate pe turism intern. În plus, voucherele de vacanţă înseamnă turism fiscalizat, ele putând fi folosite numai în unităţi de cazare clasificate sau în agenţii de turism licenţiate”, spun reprezentanţii ANAT.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anat,
vouchere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.