ANAF scoate tunurile grele şi declanşează controale masive. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale şi de ce

Autor: Roxana Rosu Postat la 13 noiembrie 2025 16925 afişări

ANAF scoate tunurile grele şi declanşează controale masive. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale şi de ce

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii de activitate economică.

Controalele vor fi efectuate de structurile teritoriale de inspecţie fiscală, prin delegare de competenţă de la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Scopul acestor acţiuni este verificarea modului de respectare a prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, evaluarea corectitudinii obligaţiilor declarate şi achitate la bugetul general consolidat, precum şi identificarea şi tratarea riscurilor de neconformare fiscală.

Selecţia contribuabililor incluşi în programul de control are la bază analize de risc fiscal detaliate, realizate de structurile de specialitate ale ANAF, pe baza informaţiilor existente în bazele de date interne şi a aplicaţiilor informatice integrate ale instituţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
contribuabili,
administrare,
anaf,
controale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.