Americanii sunt tot mai îndatoraţi: Populaţia a acumulat datorii de 14.000 miliarde dolari, peste nivelul dinainte de criză

Autor: Alex Ciutacu Postat la 13 februarie 2020 184 afişări

Americanii sunt tot mai îndatoraţi: Populaţia a acumulat datorii de 14.000 miliarde dolari, peste nivelul dinainte de criză

Datoria totală a populaţiei a spart pragul psihologic de 14.000 miliarde dolari în SUA, anul trecut, potrivit datelor publicate de Fed, banca centrală americană, citată de CNN.

Nivelul total al datoriei a crescut cu 193 miliarde dolari în ultimul trimestru din 2019, pe o pantă ascendentă pe care a intrat deja de cinci ani.

Acum, nivelul nominal al datoriei este cu 1.500 miliarde dolari mai mare decât maximul de 12.700 miliarde dolari înregistrat în 2008 înainte de criză.

În timp ce şomajul rămâne la un minim istoric, consumatorii americani sunt stimulaţi să cheltuie din ce în ce mai mult. Datoria acumulată pe cardurile de credit a crescut cu 57 miliarde dolari doar anul trecut.

Pe fondul unui mediu cu dobânzi reduse, creditul ipotecar este din nou atrăgător pentru americani, ceea ce alimentează formarea datoriei. Dobânda medie pe un credit ipotecar pe 30 de ani se situa sub 4% în august, pentru prima dată în aproape trei ani. În acelaşi timp, creditele ipotecare noi, inclusiv refinanţările, cresc la cel mai ridicat volum din ultimii 15 ani.

De la an la an, datoria gospodăriilor a crescut cu 601 miliarde dolari.

Fed a redus dobânzile de trei ori pe parcursul anului trecut, iar de atunci, preşedintele Fed, Jerome Powell, a sugerat că banca centrală urmăreşte cu atenţia evoluţia pieţei pentru viitoare decizii.

Săptămâna aceasta, Powell a anunţat că economia americană înregistrează încă „un moment bun”, însă le cere legiuitorilor să ia măsuri pentru a susţine această expansiune economică – încât durează de 11 ani şi este deja cel mai lung ciclu de creştere din istorie.

Datoria studenţească a continuat să creacă în 2019 şi a trecut de nivelul de 1.500 miliarde doalri – însă ritmul în care creşte a încetinit. Astfel, datoriile studenţilor au crescut cu 51 miliarde dolari anul trecut, un ritm redus faţă de cel de 114 miliarde pe an înregistrat în 2013.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miliarde,
datorie,
populatie,
prag,
spargere,
sua,
indatorare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.