Americanii au început ATACUL pe piaţa românească. Cea mai nouă MULTINAŢIONALĂ care ia cu asalt România
First Bank, fostă Piraeus Bank România, achiziţionată de fondul de investiţii american J.C. Flowers, a început asaltul pe piaţa bancară românească, în încercarea de a-şi face loc pe o piaţă aglomerată şi a intra, ca prim pas, în top 10.
Până la sfârşitul anului, toate cele 40 de sucursale din Bucureşti, precum şi unitatea bancară din Alba Iulia vor purta noua identitate de brand a băncii. La începutul anului viitor, procesul de rebranding se va extinde şi la nivelul sucursalelor aflate în ţară, se arată într-un comunicat de presă al băncii.
Nicolae Dănilă, preşedintele consiliului de administraţie al First Bank, a spus că: astăzi începem un nou proiect, prin care încercăm să construim împreună o instituţie financiară românească responsabilă pe termen lung.
Nicolae Dănilă şi-a început cariera bancară acum 44 de ani la Bucureşti, unde americanii au deschis prima bancă din fostul bloc comunist. El a lucrat pentru americani peste două decenii, banca înregistrând mai multe tranzacţii de fuziuni şi achiziţii, ajungând astăzi la entitatea J.P Morgan Chase, cel mai mare grup bancar american.