Amendă de 270 de euro pentru un bilet cumpărat cu o secundă întârziere în Elveţia

Autor: Andreea Tobias Postat la 28 iulie 2025 17 afişări

Un pasager din Winterthur a primit o amendă de 250 de franci (aproximativ 270 de euro) pentru că şi-a cumpărat biletul cu o secundă întârziere faţă de plecarea autobuzului. Incidentul a declanşat o dezbatere online despre rigiditatea sistemului de transport elveţian.

Bărbatul a vrut să folosească autobuzul şi să-şi plătească călătoria prin aplicaţia „EasyRide" a SBB, care permite înregistrarea la începutul călătoriei prin simpla glisare pe ecran. S-a înregistrat la ora 10:08:15, dar autobuzul plecase cu o secundă mai devreme, la 10:08:14.

Deoarece nu a putut prezenta un bilet valabil exact la momentul plecării, pasagerul a fost sancţionat cu taxa suplimentară maximă. Suma includea o majorare, întrucât fusese deja amendat de mai multe ori anterior, relatează heute.at.

Cazul a stârnit discuţii pe platforma Reddit, unde pasagerul şi-a exprimat nemulţumirea: „Am fost foarte supărat. Am avut doar o secundă întârziere şi acum trebuie să plătesc o taxă suplimentară, deşi avea bilet. Este nedrept".

Mulţi utilizatori au relatat experienţe similare şi au criticat aplicarea strictă a regulilor. Unii au comentat că este „tipic pentru Elveţia conservatoare" să fii pedepsit chiar şi pentru o întârziere minimă, iar alţii au făcut glume despre această formă extremă de punctualitate elveţiană.

Câţiva utilizatori s-au îndoit de corectitudinea sistemului, menţionând că „o secundă nu se poate dovedi în mod clar". Din comentarii reiese că mulţi şi-ar dori o anumită flexibilitate în astfel de cazuri sau cel puţin puţină indulgenţă din partea autorităţilor.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
întârziere,
elveţia,
amendă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.