Amazon s-ar putea confrunta cu o amendă masivă de 23 miliarde dolari

Autor: Alex Ciutacu Postat la 18 iulie 2019 650 afişări

Investigaţia lansată miercuri în mod oficial de Comisarul European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, asupra unor practici ale companiei americane Amazon, s-ar putea sonda cu o amendă finală de până la 23 miliarde dolari, potrivit Business Insider.

Amazon s-ar putea confrunta cu o amendă masivă de 23 miliarde dolari
Amazon s-ar putea confrunta cu o amendă masivă de 23 miliarde dolari

Investigaţia lansată miercuri în mod oficial de Comisarul European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, asupra unor practici ale companiei americane Amazon, s-ar putea sonda cu o amendă finală de până la 23 miliarde dolari, potrivit Business Insider.

Investigaţia va analiza dacă modul în care Amazon utilizează datele colectate de la retailerii independenţi care vând pe marketplace-ul companiei încalcă regulile de concurenţă din Uniunea Europeană. Dacă Amazon a încălcat aceste reguli, ar putea primi o amendă de până la 23 miliarde dolari.

Comisarul European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, care conduce investigaţia, a declarat miercuri că se va uita „foarte atent” la „rolul dual” al Amazon.

„Trebuie să ne asigurăm că marile platforme online nu elimină beneficiile print compportament anti-competitiv. De aceea am decis să analizez foarte atent practicile de business ale Amazon şi rolul dual ca marketplace şi ca retailer, şi să analizez conformarea companiei la legile Concurenţei din Uniunea Europeană”, a spus Vestager.

Principala îngrijorare a autorităţilor este că dominaţia Amazon a ajuns la un nivel atât de ridicat încât este imposibil pentru alţii să concureze.

Echipa condusă de Vestager a început deja pregătirile pentru investigaţie încă de anul trecut. Marţi, Comisarul European a spus că „Amazon pare să utilizeze informaţii sensibile de concurenţă – legate de vânzătorii de pe marketplace, de produse şi de tranzacţiile de pe marketplace”.

„Comisia va încerca să afle dacă şi în ce mod utilizarea datelor acumulate de la vânzători de către Amazon ca retailer afectează competiţia”, adaugă ea.

Acordurile încheiate între Amazon şi vânzătorii din marketplace-ul companiei, care permit Amazon să analizeze şi să utilizeze date de la terţi şi în mod specific, dacă acele date afectează concurenţa, se numără printre principalele aspecte pe care le va examina Comisia Europeană.

Dacă se va descoperi că Amazon a încălcat regulile, compania s-ar putea confrunta cu o amendă de 10% din veniturile anuale. Vânzările Amazon s-au ridicat anul trecut la 233 miliarde dolari, ceea ce ar însemna o amendă de 23 miliarde dolari.

Vestager este cunoscută ca fiind o forţă formidabilă în faţa marilor giganţi americani de tehnologie. De când a preluat funcţia de Comisar pentru Concurenţă în 2014, ea a investigat companii precum Apple, Amazon, Facebook şi Google.

În iulie 2018 a aplicat o amendă de 5 miliarde de dolari americanilor de la Google pentru practici anti-competitive legate de sistemul de operare Android, iar în 2017 Amazon a fost forţată să plătească taxe de 250 de milioane de euro în Europa, pe care le evitase anterior.

Investigaţia asupra Amazon ar fi unul dintre marile proiecte de final ale Comisarului Margrethe Vestager înante de a i se încheia mandatul de cinci ani, deşi ea a dat de înţeles că i-ar plăcea să mai rămână în funcţie pentru încă un mandat.

Nu doar Uniunea Europeană este interesată de modul în care Amazon gestionează datele. Comisia Federală de Comerţ din SUA a început să se uite mai atent la practicile de business ale Amazon.

Marţi, în cadrul unei audieri în faţa Comisiei Judiciare de Concurenţă, reprezentanţii legali ai Amazon au negat puternic orice utilizare nepotrivită a datelor de la terţii de pe marketplace pentru a-şi construi propriul plan de vânzări.

Urmărește Business Magazin

Nu ne vindem ieftin doar pentru că suntem români Nu ne vindem ieftin doar pentru că suntem români

„Cred cu tărie că un business din România are aceeaşi valoare cu a unui business din Europa Centrală”, consideră Rareş Bănescu, antreprenorul local care a fondat Retargeting.biz, un start-up axat pe dezvoltarea unei soluţii software ce automatizează procesele de marketing online pentru un magazin online. Ideea proiectului a luat naştere în urmă cu şase ani, iar compania este acum prezentă în alte cinci ţări din Europa cu un portofoliu de peste 1.000 de comercianţi online. În ultimul an şi jumătate Retargeting.biz a rulat peste 100 de milioane de lei în bugete de marketing alocate de clienţi pentru promovarea pe Google şi Facebook. Ce urmează?

vezi continuarea
CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare? Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare?
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de lux şi o cafea normală
ProMotor.ro
Femeile declară: astea sunt „poziţiile ideale” în maşină! Femeile declară: astea sunt „poziţiile ideale” în maşină!
I-au furat roțile înainte să fie lansată. Masina asta e prea frumoasă pentru a circula pe șosea!
A modificat un LOGAN și acum conduce o mașină de 300 CP. Ce a schimbat la mașină
Descopera.ro
Aceştia să fie EXTRATEREŞTRII de pe Planeta 9? Dovezi ale existenţei unei LUMI rebele în Sistemul nostru Solar, descoperite acum Aceştia să fie EXTRATEREŞTRII de pe Planeta 9? Dovezi ale existenţei unei LUMI rebele în Sistemul nostru Solar, descoperite acum
S-a AFLAT cine a transmis CORONAVIRUSUL care UCIDE oamenii pe capete. A ajuns deja în UE
Vodă Cuza, DESTRĂBĂLATUL. I-a adus plocon soţiei Elena doi copii făcuţi cu o frumoasă văduvă
Go4it.ro
Cât costă acum primul iPhone din 2007? Poate să ajungă la un preţ mai mare decât o maşină nouă Cât costă acum primul iPhone din 2007? Poate să ajungă la un preţ mai mare decât o maşină nouă
Câţi bani îţi oferă Uber dacă te afli într-o maşină iar şoferul te-a dus mult prea repede la destinaţie
TOP 30 aplicaţii periculoase pentru Android pe care s-ar putea să le ai instalate pe telefon. Trebuie dezinstalate imediat
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.