Alexandra Dines, “Melinda Gates de România”, pleacă de la conducerea fundaţiei UiPath. Vargha Moayed, directorul de strategie al UiPath, o înlocuieşte

Autor: Liviu Popescu Postat la 07 septembrie 2021 123 afişări

Alexandra Dines, “Melinda Gates de România”, pleacă de la conducerea fundaţiei UiPath. Vargha Moayed, directorul de strategie al UiPath, o înlocuieşte

Alexandra Dines, soţia lui Daniel Dines, cel mai bogat român şi unul dintre fondatorii companiei Uipath, a plecat după doi ani de la conducerea fundaţiei UiPath, fundaţie creată de cel mai valoros start-up din IT pornit din România. În prezent, ea nu mai ocupă nicio funcţie la UiPath, potrivit datelor din platforma de socializare în business Linkedin.

Pe site-ul UiPath Foundation, preşedinte al organizaţiei care susţine copiii din medii vulnerabile ”să-şi atingă potenţialul şi să se dezvolte alături de comunităţile lor, prin accesul egal la educaţie şi prin dezvoltarea competenţelor secolului al 21-lea” este Vargha Moayed, directorul de strategie al UiPath. El ocupă această funcţie din iulie 2021 încoace.

Până la ora redactării acestei ştiri, Alexandra Dines nu a putut fi contactată de ZF pentru a oferi mai multe detalii pe marginea acestui subiect.

UiPath Foundation a fost fondată de compania UiPath în ianuarie 2019. Potrivit datelor publicate în bilanţul de la Ministerul de Finanţe, fundaţia a avut venituri de 23,2 milioane de lei în 2020 şi un număr mediu de 10 angajaţi.

UiPath Foundation este condusă operaţional, din funcţia de director executiv, de Raluca Negulescu-Balaci, care ocupă acest rol de la finalul anului 2018.

Soţul Alexandrei Dines, Daniel Dines, este a devenit cel mai bogat român odată cu listarea UiPath la Bursa de la New York. În prezent, UiPath are o capitalizare de piaţă de peste 33 de miliarde de dolari.

Licenţiată în design şi arte aplicate a Universitatea Tibiscus din Timişoara, Alexandra Dines face, de 11 ani, activitatea de freelancing în domeniul graphic design. Ea a lucrat în graphic design pentru companiile Deskover (companie precursoare a UiPath), UiPath şi Honeywell, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fundatie,
director,
conducere,
plecare,
romania,
strategie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.