Premierul Bolojan încearcă să termine anul “în picioare”, în condiţiile în care PSD, UDMR, USR şi chiar o parte din PNL pariază împotriva lui, având în vedere că toată administraţia publică centrală şi locală, tot aparatul de stat votează împotriva lui.

Cu un deficit bugetar care nu scade ci chiar creşte în ciuda adoptării unor măsuri fiscale nepopulare – creşterea TVA, introducerea CASS la pensii etc. -, premierul Bolojan încearcă să facă restructurarea administraţiei publice locale şi centrale, o restructurare care nu este susţinută de niciun partid din coaliţie, de niciun lider politic naţional şi local.

În retorică, toată lumea susţine reforma şi restructurarea statului, dar în realitate nimeni nu susţine tăierea reală a numărului de angajaţi, comasarea instituţiilor sau chiar eliminarea unora care nu-şi justifică existenţa, reducerea posturilor din companiile de stat etc.  

Poate să intre toată ţara în criză din cauza derapajului finanţelor publice, dar să nu se atingă cineva de aparatul de stat.

Toate partidele care i-au dat votul lui Bolojan sunt împotriva restructurărilor reale solicitate în administraţia de stat. Iar ameninţările la adresa premierului din partea aliaţilor de la guvernare sunt evidente, a se vedea opinia Olguţei Vasilescu, primarul PSD al Craiovei.

În privinţa altui subiect fierbinte, eliminarea plafonării adaosului comercial pentru anumite produse de bază, şi aici aproape că nimeni din coaliţie nu-l susţine pe premierul Bolojan.

PSD susţine menţinerea plafonării, pentru că altfel ar exploda inflaţia, iar poporul ar fi afectat. Dar în acelaşi timp, din punct de vedere al businessului, cei mai afectaţi de această plafonare a adaosului comercial nu sunt multinaţionalele (la importuri nu cred că se limitează adaosul comercial al producătorului care exportă în România), ci companiile antreprenoriale româneşti, care sunt fie producători, fie distribuitori, fie au câteva magazine pe tot acest lanţ.

Prin limitarea adaosului comercial, companiile antreprenoriale româneşti, cele pe care PSD le susţine din vorbe când anunţă programe de guvernare sau de relansare economică pentru capitalul românesc, pierd cel mai mult. Retailerii mari, care în marea lor majoritate sunt străini, se pot descurca cu un adaos comercial de 5% pentru că administrează volume foarte mari şi chiar pot acoperi anumite pierderi. În schimb, producătorii români, unde adaosul maxim este de 20%, distribuitorii, unde adaosul este de maxim 10% şi retailerii români, unde adaosul maxim este de 5%, nu au volume mari, şi prin această măsură susţinută de PSD mai degrabă pierd decât câştigă.

Capitalul privat românesc nu poate face faţă limitării adaosului comercial pentru că nu au suficient capital şi nici volume, şi la un moment dat toţi se vor preda celor mari, în marea lor majoritate companii internaţionale.

Dar susţinem capitalul românesc. 

La nivelul finanţelor publice, dacă nu se va vedea vreo îmbunătăţire la nivelul bugetului, la nivelul deficitului bugetar, coroborată cu retorica PSD-ului împotriva măsurilor lui Bolojan, vom sfârşi într-o criză politică, socială şi economică.

Să nu uităm că BNR a cheltuit 8 miliarde de euro pentru a administra o creştere a cursului de numai 4%, iar dobânzile la lei nu au scăzut ci chiar au crescut din nou în ultima lună, după ce s-a aflat că deficitul bugetar nu poate fi ţinut la 7%, va depăşi sigur 8% şi chiar s-ar putea duce spre 9%. Asta ca să vedem ce s-ar putea întâmpla.

Dar indiferent de situaţie, deficitul bugetar tot trebuie redus pentru că nu vor mai fi bani pentru finanţarea lui, iar această reducere fie se va face într-un mod paşnic, ceea ce încearcă acum premierul Bolojan, fie vom intra în criză şi ne vom trezi că restructurarea trebuie făcută peste noapte, aşa cum a făcut-o Traian Băsescu prin tăierea salariilor la buget cu 25% şi creşterea TVA la 24%.

Când vorbim de măsuri, părerile sunt extrem de diferite şi fiecare personaj ar vrea să facă această restructurare diferit faţă de ceilalţi.

Spre exemplu:

- partidele ar vrea să se facă restructurarea bugetară prin creşterea taxelor şi impozitelor la companii, creşterea inflaţiei, dar nimeni să nu se atingă de cheltuielile bugetare, de aparatul de stat, de salariile sau de poziţiile la stat

- premierul Bolojan vrea reducerea deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor bugetare, restructurare bugetară, reducerea numărului de bugetari, creşterea inflaţiei -  care ajută guvernul, care ajută Ministerul de Finanţe, care ajută statul

- dacă ar fi după Guvern în ansamblul lui, ar merge pe creşterea taxelor pentru companii, creşterea inflaţiei, îngheţarea salariior la buget, dar fără reducerile din aministraţia centrală şi locală

- sectorul bugetar ar vota pentru creşterea taxelor pe companii, creşterea inflaţiei, dar fără îngheţarea salariilor sau reducerea lor, reduceri de personal şi de instituţii ale statului

- companiile private ar vota pentru reducerea cheltuielilor bugetare, reducerea numărului de bugetari, creşterea inflaţiei, pentru că pot majora preţurile, dar fără creşterea taxelor pe companii

- celălalt public ar vrea reducerea cheltuielilor bugetare.

În situaţia actuală, măsura cea mai la îndemână a premierului pentru a reduce deficitul bugetar este creşterea infaţiei, care înseamnă încasări mai mari la buget

În ansamblu, având în vedere situaţia bugetară actuală, creşterea inflaţiei, îngheţarea salariilor sunt primele “măsuri” pe listă pentru că sunt indirecte.

Între economişti există o vorbă: Este mai bine să ai o inflaţie de 15%, de exemplu, şi o creştere salarială nominală de 5%, ceea ce înseamnă o scădere în termeni reali de 10%, decât să ai o inflaţie de 5%, de exemplu, şi o scădere salarială nominală de 5%, care înseamnă tot o scădere reală a salariului de 10%.

Nu ştiu cum se vor derula lucrurile în continuare, dar în acest moment, din cauza termenului lung de discuţii şi implementare a restructurării bugetare, problema deficitului bugetar infectează şi mai mult economia. Săptămâna aceasta, Curtea Constituţională trebuie să-şi dea cu părerea asupra pensiilor speciale şi a pachetelor fiscale.

S-ar putea să ajungem în situaţia în care niciun medicament să nu mai funcţioneze. Şi atunci se va ajunge la bisturiu, cu toate consecinţele de rigoare.