Agenţia Naţională de Integritate va avea în 2014 un sistem IT care va identifica în timp real neregulile la licitaţii publice

Postat la 30 octombrie 2013 40 afişări

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va avea funcţional, până în iunie 2014, un sistem informatic care va emite avertismente în timp real atunci când apar nereguli în timpul procedurilor de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene, a declarat preşeşedintele ANI, Horia Georgescu.

Agenţia Naţională de Integritate va avea în 2014 un sistem IT care va identifica în timp real neregulile la licitaţii publice

 "Într-o primă fază, toate persoanele implicate în procesele de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene vor fi monitorizate în timp real şi sistemul, denumit Prevent, va emite avertismente atunci când în timpul derulării procedurilor de licitaţie sunt semnalate rude de gradul I şi II care au legătură cu persoanele implicate în acest proces. Ulterior, monitorizarea se va extinde pentru toate licitaţiile publicate în SEAP", a spus Georgescu.

Cu o valoare estimată la 7 milioane de euro, proiectul va fi finanţat din fonduri europene, a mai spus Georgescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/agentia-nationala-de-integritate-va-avea-in-2014-un-sistem-it-care-va-identifica-in-timp-real-neregulile-la-licitatii-publice-11590643
11590643
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.