AFI Europe a închiriat 11.700 mp din AFI Park 2 firmei Electronic Arts, contract de 2,1 mil. euro/an

Postat la 11 noiembrie 2013 69 afişări

AFI Europe a închiriat producătorului de jocuri video Electronic Arts 11.700 metri pătraţi din a doua clădire din complexul de birouri AFI Park, respectiv 95% din imobil, valoarea contractului, încheiat pe o perioadă de şapte ani, fiind de 2,1 milioane de euro pe an, a anunţat dezvoltatorul.

AFI Europe a închiriat 11.700 mp din AFI Park 2 firmei Electronic Arts, contract de 2,1 mil. euro/an

 Contractul poate fi prelungit pe o periodă de trei ani, potrivit unui comunicat al AFI Europe. Aceasta reprezintă cea mai mare tranzacţie cu spaţii de birouri din acest an.

AFI Park va cuprinde cinci clădiri de birouri, până în prezent fiind finalizată primul imobil, închiriat integral. A doua clădire, de 12.200 metri pătraţi, va fi finalizată în al doilea trimestru din 2014. Cele cinci clădiri vor avea un total de 70.000 metri pătraţi de spaţiu închiriabil.

Complexul este construit lângă centrul comercial AFI Palace Cotroceni, de pe Bulevardul Vasile Milea.

AFI Europe, membru al AFI Group, este activ în dezvoltarea de proiecte şi investiţii în Europa Centrală şi de Est din 1997. Compania dezvoltă şi administrează în prezent proiecte imobiliare în România, Cehia, Serbia, Polonia, Bulgaria, Germania şi Letonia. AFI Europe este activ în România din anul 2005.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afi-europe-a-inchiriat-11-700-mp-din-afi-park-2-firmei-electronic-arts-contract-de-2-1-mil-euro-an-11663025
11663025
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.