Afacerile proprietarului Elmiplant au scăzut anul trecut cu 3%

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 01 aprilie 2013 52 afişări

Cifra de afaceri obţinută în România de grupul elen Sarantis, proprietarul producătorului de cosmetice Elmiplant, a scăzut cu 3% anul trecut, la 34,37 mil. euro, de la 35,42 mil. euro în 2011, potrivit datelor companiei.

Afacerile proprietarului Elmiplant au scăzut anul trecut cu 3%

Cifra de afaceri obţinută în România de grupul elen Sarantis, proprietarul producătorului de cosmetice Elmiplant, a scăzut cu 3% anul trecut, la 34,37 mil. euro, de la 35,42 mil. euro în 2011, potrivit datelor companiei. România este a treia piaţă pentru Sarantis în funcţie de vânzări, după Grecia şi Polonia, contribuţia operaţiunilor pe plan local scăzând însă în perioada analizată la 14,56%, de la 16,01% în 2011. Sarantis România a avut anul trecut cea mai mare scădere a vânzărilor la nivelul grupului, dar şi cea mai mare creştere a profitului EBIT (înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor), de 10,61%, la 1,6 milioane euro. În 2012, grupul elen a înregistrat scăderi ale afacerilor în România, Cehia (-1,52%) şi Macedonia (-1,48%) şi creşteri în Grecia (13,99%), Polonia (3,52%), Bulgaria (4,8%), Ungaria (1,65%) şi Serbia (10,3%). Sarantis activează în România din anul 1996, prin firma Romsar Cosmetics, care a devenit în 2005 Sarantis România. Compania deţine un portofoliu de produse ce include cosmetice, parfumuri, produse pentru îngrijirea casei şi auto, alimente pentru animalele de companie şi suplimente alimentare.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cosmetice,
Sarantis,
Elmiplant
/actualitate/afacerile-proprietarului-elmiplant-au-scazut-anul-trecut-cu-3-10704790
10704790
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.