Semne bune la inceput de an: S-au inchiriat 17.300 mp de birouri

Postat la 25 ianuarie 2010 38 afişări

Inceputul de an aduce doua tranzactii semnificative pe segmentul inchirierii spatiilor de birouri din Bucuresti: Rompetrol si-a relocat activitatea in City Gate iar Raiffeisen Bank si-a prelungit contractul existent, in Charles de Gaulle Plaza

Grupul Rompetrol isi va muta din luna aprilie birourile din Bucuresti si Ploiesti in noua cladire City Gate (Turnul de Nord) din Piata Presei Libere, tranzactia fiind intermediata de CBRE Eurisko. Rompetrol a inchiriat o suprafata de 9.300 de metri patrati (sase etaje), avand disponibile si 200 de locuri de parcare. Chiria anuala ar putea urca la o valoarea aproximativa de doua milioane de euro, luand in calcul o chirie medie de 17-18 euro/mp/luna.

"Masura face parte din planul de optimizare a activitatilor derulate de Grup in Romania si va asigura prin centralizarea activitatilor din Bucuresti si Ploiesti o imbunatatire semnificativa a coordonarii operatiunilor derulate, dar si a costurilor administrative. In prezent, Rompetrol are in Bucuresti birouri in 10 amplasamente diferite", a declarat Laurentiu Paun, director de achizitii Group Rompetrol.

City Gate este un proiect dezvoltat de compania Globe Trade Center (GTC), unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata birourilor din Capitala, dezvoltatorul Europe House (una dintre primele cladiri de birouri de Clasa A construita in perioada post decembrista) si America House, ambele situate in Piata Victoriei. Proiectul City Gate este format din doua turnuri cu cate 18 etaje fiecare, la subsolul carora sa afla o parcare cu o capacitate de 1.000 de locuri.

"Aceasta tranzactie va asigura un grad de ocupare de 100% a Turnului de Nord, City Gate fiind una dintre cele mai mari cladiri de birouri din punctul de vedere al suprafetei inchiriabile din Bucuresti. Relocarea Rompetrol in aceasta zona alaturi de Romtelecom, Millenium Bank, AutoItalia si Microsoft, vine ca o confirmare a tendintei de repozitionare a Central Business District spre Nordul Capitalei, iar faptul ca anul 2010 incepe cu o tranzactie importanta nu poate fi decat un semnal pozitiv pentru piata de birouri din Capitala", spune Victor Rachita, account manager CBREEurisko.

Raiffeisen ramane in Charles de Gaulle

Raiffeisen Bank si-a prelungit contractul de inchiriere a 8.000 de metri patrati in cladirea Charles de Gaulle Plaza, suprafata inchiriata de catre banca austriaca fiind de 8.000 de metri patrati. Agentul intermediar al tranzactiei a fost compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle. Charles de Gaulle Plaza a fost dezvoltata de catre Avrig 35, companie controlata de catre Alexander Hergan, si a fost achizitionata de catre GLL Real Estate Patners.

Cele doua tranzactii insumeaza o suprafata de 17.300 de metri patrati, semnificativa daca ne raportam la cei 80.000 de metri patrati inchiriati (fara a lua in calcul prelungirea contractelor existente) de spatii de birouri, in Bucuresti, in 2009. Suprafata de birouri inchiriata anul trecut s-a redus aproape la o treime fata de 2008, cand in Bucuresti s-au inchiriat 230.000 de metri patrati, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Knight Frannk The Advisers.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/semne-bune-la-inceput-de-an-s-au-inchiriat-17-300-mp-de-birouri-5437771
5437771
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.