Reţeaua Anima preia clinicile Diagnosis

Autor: Razvan Muresan Postat la 18 ianuarie 2012 102 afişări

Reţeaua de clinici private Anima anunţă că a preluat controlul clinicilor Diagnosis de la acţionarul majoritar, fondul de investiţii Gemisa şi unul dintre minoritarii semnificativi ai companiei. În urma tranzacţiei, Anima controlează peste 70% din acţiunile companiei, restul fiind în posesia a doi dintre fondatori.

Desi intrata pe piata serviciilor medicale in urma cu mai putin de doi ani, Anima s-a remarcat ca operatorul celei mai mari retele de medici de familie din Bucuresti si a reusit sa dezvolte un portofoliu impresionant de clienti corporate situandu-se din acest punct de vedere in topul primilor cinci jucatori de pe piata, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

"In urma acestei fuziuni clientii Diagnosis vor avea access la infrastructura moderna a clinicilor Anima precum si la o gama extinsa de servicii medicale de calitate atat gratuite prin simpla inscriere la medicii nostri de familie cat si suplimentare sau complementare", a declarat Cristian Sas Chief Operating Officer al Anima.

Diagnosis are 30 medici si peste 50 000 abonati de medicina muncii urcand astfel portofoliul Anima la aprope 100 000 abonati, probabil al 3-lea ca marime din tara si o cifra de afaceri anul trecut de 2 milioane euro.

Printre clientii corporate Anima-Diagnosis se numara compani ca G4S, KPMG, CEC Bank, UniCredit Tiriac Bank, Actavis, Alpha Bank, Astra, Omniasig, Orange, Allianz, RCS-RDS, EMAG, Romtelecom, Banca IntesaSanpaolo, Royal Bank of Scotland, Libra Bank, Velpitar, BRD, FLANCO si multi altii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/reteaua-anima-preia-clinicile-diagnosis-9155930
9155930
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.