Povestea unui român de 27 de ani, care are propria afacere cu rulaje ce au depăşit deja 1 milion de euro

Postat la 12 septembrie 2024 34124 afişări

Povestea unui român de 27 de ani, care are propria afacere cu rulaje ce au depăşit deja 1 milion de euro

100 tineri manageri de top. Alexander Stoica-Marcu, Flaminjoy: Valorizez cel mai mult proactivitatea, responsabilitatea, colaborarea şi comunicarea deschisă

Alexander Stoica-Marcu, cofondator, Flaminjoy, 27 de ani


Cifră de afaceri (2023): 1 mil. euro

Profit net (2023): 65.000 euro

Număr de angajaţi: 22


Pasionat de tehnologie, cu o viziune îndrăzneaţă şi visător, după cum se descrie el însuşi, Alexander Stoica-Marcu se dedică de câţiva ani soluţiilor inovatoare pentru branduri. Primul proiect antreprenorial l-a lansat când era încă în liceu. Au urmat apoi câteva start-up-uri în tehnologie şi un parcurs de învăţare plin de cărţi, articole, mentori şi provocări. Acum, la 27 de ani, conduce, în calitate de cofondator, Flaminjoy, un martech-startup care remodelează industria de influencer marketing din regiune. Viziunea sa pentru Flaminjoy este ca acesta să devină, într-un orizont mediu de timp, un jucător de referinţă în industria media-tech la nivel global, deschizând noi orizonturi în colaborarea dintre branduri şi influenceri. Firma are deja reprezentanţe în alte ţări din regiune şi colaborează cu clienţi din Europa şi de pe alte contintente. O carte care i-a plăcut şi pe care o recomandă tutuor celor care lucrează sau vor să aibă o carieră în industriile creative este „Creativity, INC. Cum să depăşeşti forţele nevăzute care stau în calea adevaratei inspiraţii”, de Ed Catmull şi Amy Wallace.

„Valorizez cel mai mult proactivitatea, responsabilitatea, colaborarea şi comunicarea deschisă. Îmi place foarte mult să văd cum proiectele se mişcă la o viteză mare şi cu rezultate foarte bune, cu ajutorul colegilor, fără supervizarea mea directă. În acelaşi timp, există anumite comportamente sau atitudini pe care nu le pot tolera într-un mediu de lucru profesional. Cel mai neplăcut lucru este când o discuţie nu progresează către un next step clar şi acest lucru se datorează unei comunicări ineficiente sau unor orgolii foarte mari.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.