Metro a inchiriat 7.000 mp de birouri in Pipera

Postat la 19 februarie 2008 1 afişăre

Metro Cash & Carry a inchiriat 7.000 de metri patrati de birouri in Twin Towers Barba Center, o cladire amplasata pe soseaua Pipera-Tunari, a anuntat firma care a intermediat tranzactia - Cornerstone International - companie recent achizitionata de Atisreal.

Centrul de afaceri va avea o suprafata totala de 60.000 de metri patrati, divizata in doua imobile similare, care au zece etaje alocate pentru spatii de birouri, in timp ce parterul si mezaninul sunt destinate spatiilor comerciale si pentru petrecerea timpului liber.

In actualele conditii de piata, cand rata de neocupare a birourilor este aproape de zero, gasirea unui spatiu de asemenea dimensiuni ridica importante probleme, comenteaza reprezentantii Atisreal - noua denumire, dupa achizitie, a companiei imobiliare. In plus, managementul Metro dorea o relocare rapida, spatii largi de birouri si un numar de locuri de parcare pe care nu le pune la dispozitie nicio dezvoltare de birouri in acest moment.

Twin Towers Barba Center are in total 400 de locuri, iar cele 85 care reveneau Metro nu erau suficiente, astfel ca brokerii Atisreal au gasit o solutie prin achizitia unei parcele de teren in vecinatate, pe care s-a amenajat o parcare pentru Metro.

Metro Cash & Carry este cel mai mare retailer din Romania, dupa cifra de afaceri, cu vanzari situate in apropierea nivelului de doua miliarde de euro. A fost primul comerciant international ce a venit in Romania (din 1996). Reteaua Metro numara acum 23 de magazine si comerciantul german este singura companie de comert ce si-a declarat incheiata etapa de expansiune in Romania.

Atisreal, divizia de servicii imobiliare a BNP Paribas, a achizitionat recent Cornerstone International, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata consultantei imobiliare din Romania. Cornerstone International, companie a carei echipa a activat pana in vara anului trecut ca franciza a CB Richard Ellis, a avut in 2007 o cifra de afaceri de trei milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/metro-a-inchiriat-7-000-mp-de-birouri-in-pipera-2399140
2399140
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.